110 copii au fost evacuați de la Spitalul Robănescu din București, noaptea trecută, după ce a izbucnit un incendiu în curte și exista riscul să se propage la clădire. În plus, incendiul s-a manifestat cu mari degajări de fum.
Alarma s-a dat dupa ora 22.00, când flăcările au cuprins un post de transformator electric și s-au propogatși la două mașini care erau în curtea spitalului.
Incendiul s-a manifestat cu flacără violentă și degajări de fum, iar pompierii au depus eforturi să se nu extindă și la clădirea spitalului.
Întreg spitalul a fost evacuat, inclusiv 110 copii care au fost transferați la Spitalul Marie Curie.
Au fost alertați pompieri cu opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, descarcerarea, detașamentul special de salvatori, CBRN, autospeciala cu azot și două ambulanțe SMURD, au comunicat reprezentanții ISU București- Ilfov.
După ce au reușit să stingă flăcările, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala cu azot și o ambulanță SMURD au rămas la fața locului pentru supraveghere.
În urma incendiului au fost afectate cele două mașini, transformatorul și izolația de pe fațada clădirii spitalului.