Foto cu caracter ilustrativ
Ploieștenii continuă să acuze că nu pot respira din cauza aerului poluat din Ploiești. Plângerile sunt în număr mai mare noaptea sau atunci când plouă. Duminică seară, 3 iunie, un ploieștean care locuiește în cartierul 9 Mai ne-a trimis o filmare în care se observă că flacăra de la Rafinăria Brazi este vizibilă din vestul orașului (video jos). Bărbatul a spus că a închis geamurile locuinței, din cauza aerului greu de respirat.
“Nu știu dacă de la ei este aerul acesta aspru de respirat în seara asta, dar așa se vede flacăra din Rafinăria Petrobrazi din 9 Mai, Ploiești. Ne omoară cu zile! Poate sunt eu paranoic, dar în seara aceasta parcă e greu de respirat. Am închis geamurile”, ne-a scris ploieșteanul care ne-a trimis imaginile.
Reamintim că marți, 5 iunie, de Ziua Mediului, ploieștenii au anunțat că vor ieși în stradă din cauza poluării. Pe Facebook a fost organizat un protest, începând cu ora 17.00, astfel încât cei care lucrează să poată ajunge la manifestație după terminarea programului.

Responsabilitatea calității aerului revine prin lege primarilor, după cum a explicat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, dar cu toate acestea primarul Adrian Dobre nu a avut timp, în doi ani de mandat, să aibă nici măcar o discuție cu reprezentanții principalelor instituții cu atribuții în domeniu: Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, care monitorizează aerul și eliberează autorizații de mediu, și Garda de Mediu Prahova, care are atribuții de control în domeniu.

Deși poluarea din Ploiești a fost intens dezbătută și în fiecare an sunt sute de sesizări depuse de ploieșteni care reclamă mirosuri puternice în oraș, primarul Adrian Dobre se pare că nu acordă importanță problemei.

Reporterii noștri i-au întrebat pe directorii de la APM Prahova și de la Garda de Mediu dacă au avut discuții cu primarul Adrian Dobre pe marginea acestui subiect, dacă s-a interesat vreodată de statistici privind indicatorii depășiți sau societățile amendate pentru nereguli, iar reprezentanții ambelor instituții au declarat că nu au avut niciun fel de discuții cu primarul Adrian Dobre.

Citește detalii aici!

Iată filmarea trimisă de cititorul nostru duminică seară:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here