Meteorologii anunță temperaturi ridicate în următoarea perioadă, care pot ajunge și la 40 de grade la umbră. Autoritățile au emis atenționare cod galben în intervalul 13-16 iulie valabilă pentru jumătatea de sud a țării.
Potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi accentuar, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi, în sudul Câmpiei Române, se vor atinge valori de 38-40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18-22 de grade.

Ce trebuie să faci în perioadele de caniculă:
*Verifică funcţionarea corectă a sistemului de aer condiţionat (ventilatoare);
Izolează ferestrele. Montează temporar, între ferestre şi perdele, un sistem de reflectare a căldurii (exemplu: folie de aluminiu). Acoperă ferestrele în care bate soarele dimineaţa sau după amiaza cu draperii, jaluzele, obloane. Acestea pot reduce căldura în casă cu până la 80%. Deschideți ferestrele noaptea când temperaturile sunt mai scăzute;
*Rămâi în casă sau limitează expunerea la soare, mai ales între orele 11-18. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul.
*Răcorește locuința cu ajutorul aparatelor de aer condiționat sau ventilatoare. Reglează aerul condiţionat la maxim 5 grade sub temperatura de afară. Aerisește încăperile dimineaţa devreme sau seara târziu. De asemenea, dușurile frecvente te răcoresc rapid.

*Bea multă apă, cel puțin 2 litri/zi (nu prea rece). Nu aștepta să-ți fie sete pentru a bea apa! Persoanele care au epilepsie, suferă de inimă, rinichi sau ficat au restricţionare privind utilizarea lichidelor ori au probleme de reţinere a lichidelor, de aceea trebuie să consulte un medic înainte de a creşte aportul acestora.
*Mânâncă regulat, echilibrat şi uşor (legume și fructe). Evită consumul de multă sare, zahăr și grăsimi.
*Limitează consumul de băuturi alcoolice și cafea/cofeină (conduc la deshidratare rapidă).
*Poartă haine uşoare, deschise la culoare, care acoperă cat mai mult pielea. Poși folosi și o cremă de soare (cu protectie minim 15).
*Protejează-ți faţa şi capul purtând o pălărie cu boruri largi.
*Protejează-ți ochii purtând ochelari de soare cu lentile colorate din categoria 3 (filtre optice marcate UV 400 de culoare gri, maro sau verde), sau prin intermediul unor ochelari de vedere prevăzuți cu lentile fotocromatice.
*Evită muncile extenuante și excercițiile fizice în partea cea mai călduroasă a zilei (11-18) sau ia pauze frecvente.
*Nu lăsa niciodată copiii, bătrânii sau animalele singure în autovehicule închise! Cand temperatura unui copil ajunge la 40 de grade, organele interne incep sa cedeze, iar la o temperatura de 41,6 grade poate surveni decesul.
*Nu lăsa în mașină obiecte care pot exploda la căldură (brichete, tuburi de deodorant, gel antibacterian).