fbpx
vineri, mai 3, 2024
spot_img

Cum își dau seama medicii că un bolnav de COVID este ”vaccinat la chiuvetă”

Citește Și

- Reclamă -

Din ce în ce mai multe cazuri de ”vaccinare la chiuvetă” ies la iveală în România. Există suspiciuni că zeci de pacienți COVID internați la Spitalul Colentina ar fi deținut certificate false de vaccinare, spune managerul unității, Victor Cauni, potrivit antena3.ro.

Astfel de pacienți mărturisesc că nu sunt cu adevărat imunizați abia în momentul în care ajung în stare foarte gravă la spital și urmează să fie intubați. Un astfel de caz a fost înregistrat cu doar două săptămâni în urmă.

- Reclamă -

”„Ne-am dat noi seama și colegii mei de la pneumologie, de la ATI, și-au dat seama când pacientul nu este vaccinat.  Pentru că în marea majoritate a cazurilor, pacienții vaccinați nu fac forme severe și atunci când ai în ATI sau în pneumologie pacient vaccinat cu forme extrem de severe, prima dată noi am învățat să ne punem întrebarea dacă a fost vaccinat la chiuvetă”, a declarat Victor Cauni, managerul Spitalului „Colentina”.

„Când boala este foarte severă, o serie de pacienți recunosc că, de fapt, nu au fost vaccinați. Asta e o mare durere a noastră, când am văzut pacienți vaccinați, care de fapt erau nevaccinați”, mărturisește Victor Cauni.

Reamintim că și în Prahova a fost depistată o rețea de asistenți medicali care au cerut bani de la cetățenii care aveau nevoie de certificatul verde European, dar nu doreau să-și administreze serul anti COVID-19. Printre cei care au plătit ca să fie vaccinați la chiuvetă s-au aflat și reprezentanți ai lotului olimpic român care vor participa la Olimpiada de Iarnă din China.

- Reclamă -

Vă recomandăm să citiți și:

www.ziarulincomod.ro/spaga-pentru-un-certificat-fals-de-vaccinare-varia-functe-de-cum-era-imbracat-clientul/

www.ziarulincomod.ro/cine-este-instalatorul-care-coordona-activitatea-de-vaccinare-de-la-valea-calugareasca/

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut