fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Octombrie, luna cu cea mai mare mortalitate pe timp de pace, în România. Numărul deceselor s-a dublat

Citește Și

- Reclamă -
Luna octombrie, în vârful valului 4 al pandemiei, a fost luna cu cea mai mare mortalitate pe timp de pace din istoria României, arată statisticile.

În octombrie 2021, numărul total al deceselor a urcat la aproape 45 de mii, mai mult decât dublu față de nivelul normal. Oficial, 10 mii de decese Covid au fost raportate de autorități în luna respectivă.

Statistica oficială informează că în luna octombrie 2021 au fost înregistrate în România 44.595 de persoane decedate (22.717 bărbați și 21.878 femei), cu 19.858 decese mai multe decât în luna septembrie 2021, și cu peste 18 mii de decese mai multe decât în octombrie 2020, când România se confrunta cu valul II.

- Reclamă -

Față de o valoare aproximativă de circa 20 de mii de decese înregistrate în lunile de toamnă anterior pandemiei (în octombrie 2019 au fost 21.079) excesul de mortalitate a fost în octombrie 2021 de 112%.

Oficial, în luna octombrie 2021 au fost raportate 10.679 de decese Covid. În luna respectivă capacitatea spitalelor de a primi pacienții infectați cu coronavirus a fost depășită, fiind oprite și procedurile non-urgente, încă de la începutul lunii.

CITEȘTE și Lista cu medicii de familie din Prahova care administrează vaccin împotriva COVID-19

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane au decedat în luna octombrie 2021 din cauza bolilor aparatului circulator (20836 persoane, reprezentând 46,7%), bolilor aparatului respirator (14980 persoane, reprezentând 33,6%) şi tumorilor (4184 persoane, reprezentând 9,4%).

- Reclamă -

CITEȘTE și Cum își dau seama medicii că un bolnav de COVID este ”vaccinat la chiuvetă”

După patru luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a treia cauză de deces, în lunile septembrie şi octombrie 2021 bolile aparatului respirator reprezintă, din nou, a doua cauză principală de deces, situaţie înregistrată şi în perioada octombrie 2020 – aprilie 2021.

Sursa: Antena 3

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut