Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au făcut pe percheziții în municipiul București și județele Ilfov, Vâlcea, Brașov, Constanța și Sălaj. Au fost vizați hoții virtuali care au dat lovituri de milioane de euro proprietarilor de criptomonede.
”Activitățile s-au derulat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în anul 2019, în municipiul București, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat peste 20 de membri, cetățeni români și străini, în scopul săvârșirii infracțiunilor de spălare a banilor, proveniți cu precădere din infracțiuni informatice.
Aceștia ar fi sustras criptomonede din portofelele electronice ale mai multor persoane vătămate, aducându-le prejudicii de ordinul milioanelor de euro”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Ulterior, aceștia le-ar fi transferat succesiv prin mai multe portofele electronice, controlate în parte de membrii grupului infracțional, având ca destinație finală portofele electronice deschise pe numele unor cetățeni străini, care ar fi facilitat transformarea criptomonedelor în monedă convențională și implicit integrarea în circuitul civil, în schimbul unor comisioane, arată sursa citată.
De asemenea, tot pe baza unor comisioane, membrii grupului infracțional ar fi pus la dispoziție circuitul de transfer de criptomonede și altor persoane care dețineau sume de bani în numerar sau fonduri de criptomonede obținute din săvârșirea unor infracțiuni, în scopul ascunderii provenienței ilicite.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.