fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Zeci de prahoveni, printre care și doi preoți, înșelați prin metoda Caritas, își vor primi banii înapoi

Citește Și

- Reclamă -

Preoții din localitățile Teșila și Trăisteni, dar și alte 45 de persoane din zona Valea Doftanei, care au avut proasta inspirație să-și investească economiile într-o afacere de tip Caritas în speranța că se vor îmbogăți peste noapte, își vor primi banii înapoi. Curtea de Apel Ploiești a dat verdictul într-un proces care derulează deja de mai bine de patru ani. Inculpați au fost doi indivizi din Valea Doftanei care, în urmă cu mai bine de opt ani, au deschis în mod ilegal o cooperativă de credit. Au ademenit atunci cu dobânzi mari zeci de persoane, printre care s-au aflat angajați din primăriile din zona Câmpina-Valea Doftanei, dar și doi preoți parohi care au depus în conturile cooperativei Floreiul chiar și banii donați de enoriași. Toată afacerea a căzut, când cooperativa nu a mai putut onora solicitările clienților săi, iar oamenii au început să depună reclamații la Poliție.
Astfel, George Popa și Constantin Clinci au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune, dar și pentru complicitate la înșelăciune, desfăşurare de activităţi interzise, de către o persoană, pe cont propriu sau pe contul unei unităţi care nu este instituţie de credit și utilizare neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei instituţii de credit. Prejudiciul total depășește suma de 120.000 de lei, bani pe care cei doi vor trebui să îi plătească în solidar celor 47 de păgubiți.
Curtea de Apel a decis ca cei doi inculpați să plătească în solidar “către Parohia Teşila 19.784 lei actualizată cu indicele de inflaţie Către Parohia Trăisteni 4339 lei actualizată cu indicele de inflaţie Către Bârligă Victor-Mihail 1525 actualizată cu dobânda legală Către Belea Neculai 5015 lei actualizată cu dobânda legală Către Carabelea Elena 457 lei Către Cordoşi Elena 500 lei Către Clinei Vasile 6807 lei Către Cretu Lăzărica 160 lei Către Cojocaru Constanţa 1747,42 lei Către Cordoş Măria 1989 lei Către Cojocaru Ana 1436 lei Către Cordoş Gheorghe 1864 lei Către Cojocaru Ion 45 lei Către Cordoş Ion 523 lei Către Clinei Viorica 965 lei Către David Ioana159 lei Către Geantă Valeria 462 lei Către Georgescu Valeria 1056 lei Către losif Ana 828 lei Către Jitaru Elvira 736 lei Către Jitaru Constantin 910 lei Către Jitaru Vasile 2969 lei Către Jitaru Mariana Rodica 1122 lei Către Manea Elena 540 lei Către Manea Gheorghe 87 lei Către Milu Simona Aurora 846 lei Către Manea Comşa 1458 lei Către Milu Gheorghe 7564 lei Către Manea Anton 1924 lei Către Piele Gheorghe 1488 lei Către Piele Elena 1532 lei Către Popa Viorica 5286 lei Către Piele Neculai 5158 lei Către Popa Vasile 4114 lei Către Richea Eleonora 986 lei Către Şeler Măria 1008 lei Către Stan Vasilica 724 lei Către Tocitu Adrian 707 lei Către Voinescu Liliana 605 lei”,conform portalului instanțelor de judecată.
Clinci și Popa au fost achitați pe fond de Judecătoria Câmpina, dar au fost găsiți vinovați și condamnați în urma apelurilor declarate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Astfel, pe lângă despăgubirile pe care vor trebui să le plătească oamenilor, Popa și Clinci au fost condamnați la trei ani, respective doi ani de închisoare cu suspendare cu termen de supraveghere pe o perioadă de cinci respectiv patru ani.
În vederea recuperării prejudiciului, instanța a menținut sechestrul asigurator pe bunurile mobile și imobile ale inculpaților.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un fake-news care anunță case cu 2.000 de lei lângă Sibiu blochează activitatea unei primării: oameni din toată țara sună să cumpere 

O știre care apare constant pe rețele de socializare spune că în comuna Bruiu, primăria scoate la vânzare case...
Sari la conținut