Opt persoane care fac parte dintr-o comunitate de rromi din Prahova au fost internate la spitalul CF din Ploiești. Acestea sunt suspecte de COVID-19. Una dintre ele are deja simptomele specifice bolii.

Potrivit unor surse medicale, s-a ajuns în această situație după ce mai mulți rromi din Prahova au petrecut de Paștele Blajinilor în Ialomița și Buzău, exact în zone unde au fost confirmate mai multe cazuri de coronavirus.

Simptomele au început să apară în comunitatea din Prahova la aproximativ o săptămână după petrecerea care a avut loc în weekendul 24-26 aprilie. Autoritățile medicale au decis să interneze toate rudele persoanei care prezintă deja simptome.

Aceleași surse au precizat că mai multe comuități de rromi din județul Prahova sunt monitorizate din același motiv. Mulți nu au respectat distanțarea socială și au mers în vizite la rude în Buzău sau în Ialomița.

În aceeași sisutație se află și femeia de 65 de ani, confirmată COVID-19, care a decedat luni seară la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Și aceasta face parte tot dintr-o familie de rromi, cunoscută în Ploiești. Femeia era grav bolnavă, nu se deplasa în afara gospodăriei, dar virusul se pare că l-a luat de la unul dintre copiii ei care ar fi vizitat-o recent. A fost intenată la Județean în stare critică în data de 1 mai, iar luni, 4 mai, a decedat.  Și rudele acestei femei au fost izolate.

1 COMENTARIU

  1. Este o minciuna ca rudele femeii de 65 de ani au fost izolate. Se perinda nestingheriti pe toate strazile din cartier si din oras. Sa vina presa sa vada cate masini s-au strans la ei pe strada,au venit rudele lor din alte judete si politistii nu stiu de pazesc,stau de vorba cu ei fara a purta masti. Asa merge treaba la Ploiesti cu Politia Romana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here