semnare contract gaze valea slanicului
Foto: CJ Prahova
Consiliul Judeţean a semnat astăzi contractul de proiectare şi execuţie pentru introducerea reţelei de gaze în localităţile de pe Valea Slănicului, în cadrul unui proiect european finanţat prin POIM. Aceste lucrări le-au fost promise oamenilor din cele nouă localităţi implicate de mai bine de 20 de ani.

Peste 8000 de gospodării şi instituţii publice de pe Valea Slănicului vor fi racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat astăzi, de conducerea CJ Prahova, în prezenţa primarilor din cele nouă localităţi implicate, comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Varbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic.

Valoarea proiectului este de aproape 147 de milioane de lei fără TVA, echivalentul a 30 de milioane de euro, iar finanţarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

„Am promis și mă țin de cuvânt. În câteva luni, prahovenii de pe Valea Slănicului vor fi racordați la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Acest proiect va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor orașului Slănic, respectiv a celor 8 comune din zonă, și va aduce noi posibilități de dezvoltare economică pe Valea Slănicului. Mă bucur că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, am reușit să mișc lucrurile pentru ca visul locuitorilor de pe Valea Slănicului privind accesul la gaze să se transforme în realitate”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Dintre cele 13.468 gospodării identificate, în total, în oraşul Slănic și comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești și Bertea, prin proiect sunt propuse spre racordare 8041 gospodării şi 118 instituţii publice, a mai anunţat Consiliul Judeţean Prahova.

Lucrările urmează să fie finalizate până pe 31 decembrie 2023 şi vor fi executate de SC AVI PROD GRUP SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here