Scandal de proporții în Primăria Ploiești! Nici nu a început campania electorala și deja edilii au început un adevărat război, în care lansează acuzații unul la adresa celuilalt.

După ce primarul Adrian Dobre l-a atacat pe viceprimarul Cristian Ganea, acuzându-l că nu se ocupă de problemele importante, fiind mai ocupat să își facă campanie în timpul programului, Ganea “ripostează” cu o întrebare retorică insinuând că prezența primarului Dobre la Târgul de Toamnă este un interes electoral, în timp ce el este în birou cu reprezentanții SGU, RASP și ai Direcției Economice, ocupându-se de administrația locală.

Citește aici ce acuzații i-a adus primarul Dobre lui Cristian Ganea!

Viceprimarul Cristian Ganea a replicat: ”Nu ştiu exact la ce se referă domnul primar Adrian Dobre. Un singur lucru vreau să-l întreb: în timp ce eu eram în birou cu cei de la RASP, SGU şi Direcţia Economică, iar dânsul era prezent la inaugurarea Târgului de Toamnă, aceasta nu cumva este campanie electorală?”.

2 COMENTARII

  1. Scandal de fațada, în realitate edilul actual, l-a numit pe don Cristi, sa împărățească spatiile de la stadion si ii protejează afacerile ilegale ale acestuia, cum este aceea a proiectului “Teodorescu & Ganea & Neagu si alții” din strada Constantei 14, proiect suspendat de drept din 01.06.2016, prin acțiunea in anulare a Prefectului a Autorizației de Construire nr.49/01.03.2016, în Dosarul Tribunalului Prahova cu nr.4107/105/2016. In acest caz, edilul nostru, sub pretextul fals al punerii in siguranța a lucrărilor realizate pana la data intervenirii suspendării de drept, monitorizează și sprijină în fapt, împreuna cu alții, continuarea ilegala a lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here