Un bărbat a fost împușcat pe data de 2 iulie în fața Spitalului Județean de Urgență Ploiești! Victima împușcată a fost operată de urgență, după ce glonțul i-a trecut prin ambele picioare, iar cel care a folosit arma letală a fost arestat preventiv sâmbătă, 7 iulie, pentru 30 de zile.

Reporterii ziarului Incomod au aflat toate detaliile cazului, de la modul în care dosarul a fost plimbat printre Parchete, în timp ce cei implicați s-au împăcat la judecata țigănească, până la motivul din spatele agresiunii.

Alin Ilie este bărbatul care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În referatul cu propunere de arestare preventivă este detaliat filmul incidentului. Astfel, polițiștii au stabilit că pe data de 2 iulie, în jurul orei 21.00, victima, Șamu Ion, zis Achim, se afla pe trotuarul de lângă trecerea pentru pietoni din fața Spitalului Județean de Urgență Ploiești, împreună cu alți doi bărbați, Dumitru Ciprian, zis “Zabar”, și Nicolescu Răzvan, zis “Rică”. Lângă aceștia a oprit un Porsche Panamera, alb, la volanul căruia s-ar fi aflat Ilie Alin. Alături de acesta în mașină se pare că se afla concubina acestuia și o altă femeie.

În referat se arată că Alin Ilie a coborât din mașină cu un pistol în mână și a tras asupra lui Șamu Ion două focuri de armă, împușcându-l pe acesta în picior. Achim, alături de ceilalți doi bărbați, a luat-o la fugă, fugind în parcarea din lateralul spitalului, fiind urmărit de Alin Ilie, care ar fi continuat să tragă asupra lui încă două gloanțe.

Șamu Ion ar fi reușit să traverseze strada, spre magazinele de pe partea cealaltă, moment în care a observat un Volkswagen Passat albastru care se îndrepta spre el, mergând pe linia de tramvai. În interiorul mașinii i-a observat pe Ion Ion, zis Elvis, care era la volan, iar pe scaunul din dreapta pe fiul acestuia, Ion Ionuț, zis Edison, iar pe bancheta din spate pe soția celui aflat la volan. Șamu Ion s-a refugiat în interiorul unui magazin de pe marginea drumului, închizând ușa și blocând-o pe interior.

“Imediat, în fața magazinului și-au făcut apariția numitul Ilie Alin, care avea pistolul în mână, apoi numitul Ion Ionuț, care avea în mână un cuțit, cu care a început să lovească ușa de acces în magazin, și ulterior numitul Ion Ion, care de asemenea avea un cuțit în mână.

Cei trei au forțat intrarea în magazin, lovind ușa de acces, numitul Ion Ion lovind cu piciorul geamul din partea inferioară a ușii, spărgându-l și tăindu-se la picior.

Întrucât în magazin se afla și persoana angajată ca vânzătoare, ce a fost folosită de persoana vătămată Șamu Ion drept paravan, pentru a-i împiedica pe agresori să folosească pistolul și cuțitele pe care le aveau asupra lor, iar pe stradă se aflau mai multe persoane, numiții Ilie Alin, Ion Ion și Ion Ionuț au părăsit locul faptei, împreună cu persoanele de sex feminin care îi însoțiseră.”, se arată în referatul cu propunere de arestare.

În sprijinul afirmațiilor, anchetatorii au mai multe declarații, inclusiv de la victimă, administratorul magazinului și martori din zonă, dar și imaginile de pe camerele de supraveghere ale magazinului.

Totuși, unul din martori spune că din mașina Porsche Panamera, de pe locul din dreapta volanului, a coborât un bărbat care avea un cuțit în mână, și nu o femeie, așa cum declarase victima.

Achim a fost audiat de două ori și, în timp ce la prima declarație a spus că la agresiune au participat mai mulți bărbați, a doua oară și-a schimbat declarația, motivând că a indicat primii bărbați pentru că observase mai multe persoane în jurul său și știa că de regulă aceia umblă cu Ilie Alin.

Șamu Ion a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde a fost operat după ce a fost împușcat într-o gambă, iar glonțul a trecut și prin celălalt picior. Glonțul extras din piciorul victimei a fost ridicat pentru cercetări și s-a stabilit faptul că acesta “prezintă urme specifice tragerii cu o armă de foc letală, de construcție industrială”.

Cum a fost prins Ilie Alin, cel care a tras cu arma letală

Poliția i-a căutat apoi la domicilii pe Ilie Alin, Ion Ion și Ion Ionuț, dar nu i-a găsit și “nici nu au fost obținute alte date care să conducă la depistarea acestora”, mai spun anchetatorii în referat.

Polițiștii i-au audiat pe Ciprian Dumitru, zis Zabar, și Nicolescu Răzvan, zis Rică, dar aceștia au refuzat să ofere detalii, motivând că nu vor să fie implicați în scandalul dintre Ilie Alin și Șamu Ion.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că Alin Ilie nu figura ca deținător legal de arme și muniții și că avea dreptul de a conduce suspendat.

Pe data de 6 iulie, Ilie Alin a fost depistat în București, se arată în referat. Imediat, Biroul de Presă al Poliției Prahova anunța: “În urma activităților desfășurate, în această dimineață, polițiștii prahoveni au depistat în București un bărbat de 30 de ani din Ploiești, bănuit că ar fi utilizat o armă în incidentul petrecut la Spitalul Județean la data de 2 iulie.” Potrivit unor surse apropiate anchetei, însă, Ilie Alin s-a predat singur, le-a spus polițiștilor unde se află, iar aceștia l-au preluat din București pentru a-l aduce la audieri, întrucât avea interdicție de a intra în oraș și îi era frică de o eventuală răzbunare.

Vezi aici imagini video cu momentul aducerii la IJP Prahova a lui Alin Ilie!

“Acesta a precizat verbal organelor de poliție că dorește să predea pistolul folosit la comiterea faptelor, arătând că acesta se află la locuința situată în municipiul Ploiești. Se constată însă că suspectul Ilie Alin a avut o atitudine oscilantă în acest sens, acesta afirmând inițial că dorește să conducă el organele de poliție la locul în care se află pistolul, fără să indice locul respectiv, pentru ca, ulterior, să precizeze că pistolul s-ar afla la locuința situată în municipiul Ploiești, în ultima cameră a locuinței, sub un pat.”, locuința soacrei lui Ilie Alin.

“De asemenea, suspectul a afirmat că arma de foc este tip pistol cu butoiaș în care încă s-ar afla trei gloanțe, însă a refuzat să semneze procesul verbal în care s-au consemnat aceste aspecte, afirmând ulterior că în butoiașul pistolului nu mai sunt gloanțe.

În aceste condiții, față de cele de mai sus, având în vedere și împrejurarea că obiectul în cauză este o armă de foc letală și în care a fost posibil să se mai găsească gloanțe, încălcându-se flagrant regimul armelor și munițiilor, existând de asemenea și posibilitatea ca la imobilele folosite de acesta să se găsească și muniție aferentă armei pe care acesta o deține fără drept, precum și alte arme, în cauză s-a dispus efectuarea percheziției domiciliare” la imobilul aparținând soacrei suspectului, se mai arată în referat.

Deși Ilie Alin le-a indicat polițiștilor unde se află pistolul încă din dimineața zilei de 10 iulie, aceștia nu au putut efectua percheziția imediat. S-a așteptat obținerea unui mandat, pentru trei percheziții domiciliare la imobile despre care se știa că sunt folosite de suspect și de abia seara polițiștii au descins în cele trei locații.

Astfel, la percheziția efectuată la locuința soacrei lui Alin Ilie polițiștii au găsit pistolul (foto dreapta) sub patul indicat de acesta, o “armă de tip revolver, cu butoiaș, de culoare argintie, având prăselele din lemn de culoare brun-maro, inscripționat ROSS. În butoiașul revolverului au fost găsite două tuburi trase și patru cartușe complete cu glonț. (…) La adresa din Ploiești, strada (…), a fost identificat un încărcător de culoare neagră și trei cartușe de calibru 6,35 despre care Ilie Alin declară că le-a achiziționat din municipiul București, zona Vitan o dată cu arma tip revolver descrisă mai sus, încărcătorul având rol de suport pentru cartușe”, se mai arată în referat.

Ilie Alin susține că era așteptat la spital de Șamu Ion care voia să-l omoare

Inițial, Ilie Alin și-a rezervat dreptul la tăcere în fața anchetatorilor. După ce a fost reținut pentru 24 de ore, fiind audiat în calitate de inculpat, “Ilie Alin a declarat că este adevărat că a avut un conflict cu persoana vătămată Șamu Ion, acesta din urmă amenințându-l cu moartea, iar inculpatul, pentru a se apăra, și-a cumpărat un pistol cu glonț și muniția aferentă din târgul Vitan – București de la un stand unde erau oferite spre vânzare arme tip airsoft (n.r.: potrivit surselor amintite mai sus, cel care i-a vândut pistolul este un albanez). În această împrejurare, a cumpărat un pistol și nouă cartușe, pentru care a plătit suma de 300 euro și pe care îl ținea în mașina marca Porsche.

În ziua de 02.07.2018, în timp ce se deplasa cu autoturismul sus menționat, condus de soția sa, la tatăl său care se afla internat la spital, a oprit în fața porții de acces a spitalului. În momentul în care a coborât din mașină, l-a observat pe Șamu Ion stând pe bordură în fața spitalului. Acesta s-a ridicat de jos, a dus mâna la spate, a scos un cuțit și a început să se îndrepte spre inculpat, care a luat pistolul din torpedoul mașinii și l-a îndreptat spre picioarele persoanei vătămate, spunându-i să se oprească, altfel o să tragă. Victima Șamu Ion a continuat să vină spre el, moment în care pistolul pe care îl avea în mână s-a descărcat.

Șamu Ion a început să fugă, refugiindu-se într-un magazin situat vis-a-vis de spital, în zona stației de tramvai. În acel moment l-a observat pe fratele său Ion Ion, venind cu mașina sa marca VW, fiind însoțit de fiul său, Ion Ionuț, oprind pe linia de tramvai, în dreptul magazinului. Cei doi au coborât din mașină având asupra lor câte un cuțit și s-au îndreptat spre magazinul unde intrase Șamu Ion. Aceștia au început să lovească cu mânerele cuțitelor ușa de acces în magazin, numitul Ion Ion lovind și cu piciorul în ușă, spărgând un geam al acesteia, moment în care inculpatul Ilie Alin a ajuns lângă ei, spunându-le să îl lase în pace și să plece de acolo.

Întrucât Ion Ion se rănise la picior au plecat la Spitalul de Urgență Floreasca din București, ulterior rămânând să locuiască în București, fiindu-i teamă să mai intre în Ploiești, întrucât i-au fost trimise mesaje că are interdicție în oraș”, spun anchetatorii că a declarat Ilie Alin.

În sprijinul declarației că Șamu Ion l-a amenințat cu moartea, Ilie Alin a pus la dispoziția anchetatorilor mai multe print screen-uri de pe Facebook cu postări prin care spune că Achim îi transmitea mesaje de amenințare cu moartea. Este vorba despre imagini în care Achim și apropiații săi afișează săbii, iar statusurile gen “legenda se află în mijloc” și “dinastie grea” ar fi menite să îl intimideze pe Ilie Alin (foto jos).

Cum s-a plimbat dosarul printre Parchete și cum s-a schimbat încadrarea faptelor

Pe data de 2 iulie, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, distrugere și lovire sau alte violențe.

A doua zi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus schimbarea încadrării juridice in rem în tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, distrugere și tentativă la omor.

În aceeași zi, 3 iulie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Tot pe 3 iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus schimbarea încadrării juridice în tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, distrugere și lovire sau alte violențe și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

“Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești examinând asupra conflictului negativ de competență a dispus stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești”, se mai arată în referat.

Cu alte cuvinte, într-o singură zi, dosarul a trecut de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ca într-un final Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să decidă ca dosarul să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. Totodată, din acuzații a dispărut cea de tentativă la omor.

Ulterior, pe data de 5 iulie, printr-o ordonanță a organelor de cercetare penală din cadrul IJP Prahova – Serviciul de Investigații Criminale, confirmată, la aceeași dată, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 1 Cod Penal, în aceeași infracțiune dar fiindu-i aplicate prevederile alin. 2 din același articol al Codului Penal.

Lovirea sau alte violenţe

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Totodată, prin aceeași ordonanță s-a extins urmărirea penală in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și s-a dispus începerea urmăririi penale față de:

Ilie Alin – pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Ion Ion – pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ion Ionuț – pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

“În ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, se constată existența unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, prevăzute la art. 16 alin. 1 din CPP, respectiv cel prevăzut la litera g): a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere, în condițiile legii.

La data de 05.07.2018, persoana vătămată Șamu Ion, zis Achim, s-a prezentat la sediul IPJ Prahova, însoțit de apărător ales, ocazie cu care și-a retras plângerea formulată pentru săvârșirea infracțiunii de “lovire sau alte violențe”.”, se mai arată în referatul anchetatorilor.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Ilie Alin nu este acuzat de lovire sau alte violențe după ce părțile implicate s-au împăcat în urma judecății țigănești. Sursele spun că cei implicați în scandal au luat parte la un stabor, unde s-a decis ca Ilie Alin să-i plătească lui Șamu Ion suma de 15.000 euro și să se împace. În urma judecății țigănești, pe 5 iulie, Șamu Ion și-a retras plângerea formulată la poliție împotriva lui Ilie Alin. De abia a doua zi, pe 6 iulie, Ilie Alin s-a predat, spun sursele. Important de precizat este și faptul că, potrivit surselor, la stabor zona a fost păzită de polițiști, care știau despre judecata țigănească.

Vezi mai jos imaginile de pe Facebook:

2 COMENTARII

  1. Si ce se va intampla cand va fi implicat un roman in treburi de genu ? Nu se mai face judecata tiganeasca, nici macar romaneasca. De la tentativa de omor ajunge deranjarea linistii publice. In felul asta cioropisnitile astea nu vor invata ca asta nu este comportamnet intr-o societate. Poate doar in jungla. Trebuia sa il bage direct minim 10 ani si gata. Sa se linisteasca. Sa faca judecata tiganeasca in jungla ei, e tot aia.

  2. Inca un lucru, politistii au participat la judecata tiganeasca ??? Sunt lucruri oficiale astea? Ar trebui sa inventam si noi judecata romaneasca sa ne strangem in parcare sa ne judecam dupa cum ne taie capul. Sa ne dam demisia toti ca oricum doar fraierii munceste. Sa vedem unde ajungem in felul asta, probabil ca in africa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here