divort

Divorţul prin mediere a fost interzis printr-o decizie a Curţii Supreme. Mai precis, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că desfacerea unei căsnicii este o problemă personală, în care este implicat statutul persoanei. Or, acesta din urmă nu poate fi subiect de negociere, scrie adevărul.ro.

De la data la care decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, oricine vrea să divorţeze este obligat să treacă printr-un proces, cu termene, avocaţi şi martori.

Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 9 decembrie, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută.

Instanţa a fost sesizată de Avocatul Poporului cu recurs în interesul legii în materie civilă cu privire la interpretarea unor articole din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Judecătorii trebuiau să stabilească dacă instanţa de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.

Sesizarea a fost făcută în condiţiile în care instanţele judecătoreşti au dat interpretări diferite acestor prevederi legale.

Avocatul Adrian Cuculis a explicat că soţii care vor dori să divorţeze vor avea mai puţine opţiuni, în condiţiile în care acordul de mediere nu mai poate constitui decât o probă incipientă, doar judecătorii putând lua act de decizia de divorţ. Asta va avea drept consecinţe atât costuri mai ridicate – taxa de timbru va fi de 200 de lei faţă de 20 de lei cât costa medierea – cât şi timp mai îndelungat.

Orientările diferite ale instanţelor şi argumentele invocate

Potrivit primei orientări jurisprudenţiale, unele instanţe au apreciat că nu se poate lua act de acordul de mediere cu privire la divorţ, reţinând că divorţul reprezintă o acţiune personală, ce priveşte statutul persoanei, şi care, potrivit art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, nu poate forma obiect de mediere. În acelaşi sens, conform prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) din actul normativ menţionat, pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi vizând continuarea căsătoriei, iar nu şi divorţul. În plus, divorţul nu face parte dintre cauzele în care se poate pronunţa o hotărâre de expedient în baza acordului de mediere, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din aceeaşi lege.

Instanţele de judecată au apreciat că sintagma “înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei” din cuprinsul art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 se referă la înţelegerea soţilor cu privire la modalitatea desfacerii acesteia, şi nicidecum la realizarea divorţului prin intermediul acordului de mediere încheiat în faţa mediatorului, dovadă în acest sens stând faptul că legiuitorul a prevăzut că acordul de mediere nu poate fi depus decât la instanţa de judecată competentă să se pronunţe asupra divorţului. În plus, s-a constatat că divorţul nu figurează printre cazurile limitativ prevăzute de lege, în care acordurile de mediere pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient.

Sesizarea instanţei de judecată nu poate fi făcută printr-o cerere de omologare a acordului de mediere cu privire la divorţul dintre soţi, ci doar printr-o cerere de desfacere a căsătoriei. S-a apreciat că divorţul nu se numără printre neînţelegerile dintre soţi care pot fi soluţionate prin mediere, enumerate în cadrul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006.

În schimb, instanţa de judecată poate avea în vedere la soluţionarea cauzei înţelegerea dintre părţi cu privire atât la forma divorţului, cât şi cu privire la soluţionarea cererilor accesorii acestuia.

Citește mai mult pe adeăvrul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here