fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Doi oameni ai străzii incendiați în timp ce dormeau – VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Doi oameni ai străzii care dormeau în faţa unui bloc au fost incendiaţi la prima oră a dimineţii. Cineva a aruncat benzină peste ei şi le-a dat foc. Victimele sunt acum în stare gravă la spital.

Cei doi bărbaţi, de 49 şi 59 de ani, obişnuiau să doarmă sub cerul liber şi se acopereau cu cartoane. Ambii s-au trezit în flăcări după ce cineva a aruncat carburant peste ei. Când au ajuns ambulanţele, poliţiştii erau la faţa locului şi stingeau victimele cu extinctoarele.

- Reclamă -

„Cineva a trecut şi le-a dat foc pur şi simplu. Un bărbat de 49 de ani a suferit arsuri grave pe circa 70-75 la sută din suprafaţă. Acesta se află în stare gravă. Al doilea pacient, de 59 de ani, are arsuri la nivelul membrelor inferioare, în special la nivelul gambelor. Sunt internaţi în stare destul de gravă, în special primul pacient”, a afirmat Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi.

Oamenii legii merg pe două variante. Fie cineva care locuieşte în zonă a fost deranjat de prezenţa lor şi de faptul că uneori consumau alcool, fie un alt om al străzii a vrut să le ia locul.

Un locatar spune că a chemat în mai multe rânduri autorităţile pentru a-i duce la un centru, însă cei doi au refuzat.

- Reclamă -

„Eu am dat telefon la salvare de două ori să vină să-i ducă la adăpost, au refuzat. Au semnat”, a spus acesta, adăugând că cei doi oameni ai străzii nu supărau pe nimeni.

Poliţiştii îl caută acum pe incendiator, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Sursa video: Observator TV

Sursa: Realitatea.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut