fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Dosar penal in rem după apariția imaginilor compromițătoare cu intervenția de la Colectiv

Citește Și

- Reclamă -
Procurorii militari au deschis dosar penal in rem în cazul modului în care au intervenit autoritățile la incendiul din Clubul Colectiv.

Dosarul a fost deschis în urma imaginilor apărute recent în spațiul public și care au fost ținute ascunse timp de aproape patru ani, anunță Parchetul General.

Sunt vizate infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu privind modul de intervenție și acordare a primului ajutor, precum și sustragere sau distrugere de probe.

- Reclamă -

De asemenea, se fac cercetări in rem pentru profanare de cadavre, după ce șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Orlando Şchiopu, se aude pe înregistrări înjurând.

Anunțul Parchetului:

Procurorii militari de la Parchetul Militar al Tribunalului Militar București au dispus marți începerea urmăririi penale cu privire la fapte pentru infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, pentru cercetări cu privire la aspectele care rezultă din vizionarea imaginilor video apărute în spațiul public în legătură cu modalitatea de intervenție și acordarea primului ajutor la incendiul de la clubul Colectiv, în seara de 30 octombrie 2015, de către persoane care au calitatea de militari.

De asemenea, a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunile de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri referitor la împrejurările în care persoane având calitatea de militari din cadrul IGSU au reținut și ascuns pentru o lungă perioadă de timp (aproximativ 4 ani) mijloace de probă constând în înregistrări audio-video ori fotografii care surprindeau momentele ulterioare incendiului din Clubul Colectiv.

- Reclamă -

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus începerea urmăririi penale și pentru infracțiunea de profanare de cadavre ori morminte, pentru a fi făcute cercetări referitoare la împrejurările în care, potrivit înregistrărilor audio-video apărute în spațiul public, o persoană având calitatea de militar a adresat cuvinte injurioase posibil la adresa unor persoane decedate în incendiul din Clubul Colectiv„.

Libertatea a publicat, joi, un filmuleț de aproape 21 de minute, care ar fi fost furnizat de un ofițer de pompieri și surprinde primele momente ale intervenției din 30 octombrie 2015. 
”La câteva zile, Centrul Național Operațional din IGSU a cerut filmările. Când le-au văzut, ei au stopat orice folosire a lor pentru că arătau haos, lipsă de organizare și de preocupare a salvatorilor pentru viața umană. Imaginile arătau cu totul altceva decât ISU, IGSU și DSU pretinseseră oficial”,  a explicat ofițerul.
Pe filmare se aude la un moment dat cum colonelul Orlando Șchiopu, adjunctul inspectorului șef ISU, cedează nervos și înjură morții: “Lasă-i în p**a mea!”.
Trei dintre șefii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au susținut că nu au ascuns filmarea, dar că nu au furnizat-o organelor abilitate pentru că nu le-a fost cerută.
”Nu dăm niciodată, din oficiu, imagini care pot avea impact emoțional major asupra populației. Nu am făcut asta niciodată. Nu am ordonat nimănui (ascunderea lor), vor fi puse la dispoziția oricărei instituții care solicită acest lucru, ele nefiind în niciun fel viciate”, a afirmat colonelul Cristian Radu, prim-adjunct al inspectorului general.
El a mai spus că patru-cinci oameni din IGSU au văzut aceste imagini și că nu l-a informat pe Raed Arafat despre film.
Secretarul de stat Raed Arafat a susținut că nu știa despre existența acelui filmuleț, că nu a cerut să fie ascuns, dar și că „nu aduce aspecte noi asupra intervenției”.
Sursa: hotnews.ro
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut