fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

FOTO. Gest de suflet pentru Maria, fetița de nouă ani din Nistorești care are nevoie de ajutor!

Citește Și

- Reclamă -

Un grup de prahoveni cu inimă mare a adus un zâmbet pe chipul Mariei și al familiei sale, fetița de nouă ani din Nistorești care are nevoie de ajutor! După ce a văzut cazul fetiței în ziar, Mirel Dumitrache a vorbit cu mai mulți colegi și prieteni pe care i-a mobilizat să o ajute pe fetiță. Acesta spune că este datoria noastră, a tuturor, să-i ajutăm cum putem pe cei care au fost mai puțin norocoși și că atunci când a aflat de cazul Mariei a vorbit cu mai mulți oameni să pună mână de la mână și să o ajute cum pot.

Sâmbătă dimineață, Mirel a mers la fetiță acasă și, ajutat de motocicliștii de la Happy Street Brotherhood MF, a descărcat mașinile cu materiale aduse pentru construirea unei băi pentru familia Pădure. Oamenii au donat doi paleți de BCA, șapte foi de tablă, zece saci de ciment, o mașină cu lemne și bani.

- Reclamă -

Maria Pădure este o copilă pentru care internările și operațiile anuale au devenit un „stil de viață”, și care are nevoie de o baie și lemne pentru iarnă.

Maria suferă de spina bifida. Boala nu are vindecare și o ține captivă într-un scaun rulant. Fetița nu consumă alimente solide și nu se poate deplasa deloc singură. În rest, înțelege, zâmbește, suferă, iubește, silabisește. Dar cel mai mult îți vorbește cu ochii.

Complicațiile bolii au ținut-o în majoritatea timpului prin spitale, acolo unde este supravegheată necontenit de mama ei, Liza Pădure.

- Reclamă -
Familia Pădure are însă nevoie de o baie pentru toaleta Mariei, atunci când fetița revine acasă, dar și pentru confortul celorlalți doi copii: Tia (5 ani) și Cătălin (7 ani).

Pentru mulți dintre cei care citiți rândurile acestea vi se va părea o „nimica toată”, dar pentru ei este enorm. Cu venituri de aproape 2000 de lei/lunar, cu internări, tratamente și ședințe de terapie interminabile și costisitoare pentru că, deh, știm cu toții cum e cu gratuitatea în sistemul nostru de Sănătate, chiar și pentru copii…, soții Pădure abia reușesc să se descurce de la o lună la alta.

Casa modestă în care locuiesc, formată dintr-o cameră în care dorm Tia, Cătălin și tatăl, o bucătărie în care au înghesuit un pat în care să doarmă Maria și mama sa, un antreu care ține loc de cameră bună la toate este toată „avuția“ soților Pădure.

„Acum e bine, am mai modificat, ne-am mai încropit una, alta… La început a fost un grajd aici, dar ne-am descurcat în felul nostru și l-am transformat în casă“, a mărturisit Liza Pădure.

Doar că n-au mai avut cu ce și nici când să-și mai amenajeze și-o baie. Pe copii îi spală în copaie, însă în cazul Mariei le este foarte greu.

Despre situația soților Pădure au aflat și motocicliștii de la Happy Street Brotherhood MF, coordonați de Radu Ionescu. Aceștia se vor implica în acest caz cu forța de muncă, dar au nevoie, până în primăvară de materiale de contrucție.

- Reclamă -
„La o primă analiză, le-ar trebui: zece saci de ciment, doi paleți de BCA, o plasă Buzău de 8 mm, zece saci de adeziv, BCA 4 pătrați de 10 cm, un metru cub de scândură, 15 foi de rigips verde, vreo șapte foi de tablă, gresie, faianță, cadă, chiuvetă, vas de toaletă. Vom mai face și noi ce putem ca să adunăm bani și parte din materiale, dar nu știm ce și cât vom reuși. În privința mâinii de lucru o asigurăm fără nicio rezervă. Am ridicat noi o casă, o baie ne va fi «floare la ureche», numai să avem cu ce“, a spus Radu Ionescu.

Motocicliștii s-au implicat și în refacerea unei case care a ars la Comarnic.

Soții Pădure sunt modești, oameni greu încercați, dar de un bun-simț cum rar întâlnești. Se simt jenați de neputința lor, dar încearcă să răzbată prin viață cu ceea ce au și ce pot.

Cei care vor să se implice în acest caz, o pot face luând legătura cu coordonatorii Grupului „Pentru Tine“, Cristi Minculescu – 0726.279.537, Liliana Maxim Minculescu – 0720.072.638, fie pe Facebook (pagina grupului de voluntariat „Pentru Tine!“ este publică).

De asemenea, familia are deschis și un cont la BRD: Titular: Liza Pădure

Nr. cont RON: RO75BRDE 300SV 6834 5523000
Cod SWIFT: BRDEROBU, Cod bic: XXX

Vezi mai jos imagini de astăzi, când Mirel Dumitrache a mers să aducă un zâmbet pe chipurile membrilor familiei Pădure:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut