elicopterul smurd 36795600

Spitalul Orăşenesc Sinaia dispune de un heliport care a fost realizat în regim de urgenţă din fondurile primăriei, investiţia urmând să asigure posibilitatea preluării pacienţilor de pe toată Valea Prahovei.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Primăria Sinaia, lucrările au fost demarate în data de 18 martie, valoarea investiţiei finanţate din bugetul local fiind de 160.900 lei cu TVA inclus.

“Fiecare secundă contează când discutăm de asistenţă medicală de urgenţă, iar ca urmare a blocajelor frecvente de pe DN 1, a trebuit să găsim o soluţie rapidă şi fiabilă pentru asigurarea transportului rapid al pacienţilor. De ieri, în doar 20 de minute, un pacient ajunge la un spital din Bucureşti, iar asta înseamnă că i-am dat o şansă la viaţă. A fost un proiect vital în această perioadă complicată şi mă bucur că l-am putut finaliza în doar două luni, cu resurse locale”, a declarat, conform comunicatului, primarul Vlad Oprea.

Echipajul SMURD a efectuat manevrele de test pentru noua pistă de aterizare din curtea spitalului încă de la sfârşitul lunii martie.

Sursa: Agerpres

1 COMENTARIU

  1. Intenția este bună! Dacă heliportul ar fi fost construit conform actelor normative și ar fi fost autorizat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ar fi fost chiar minunat! Așa, rămâne doar un nou obiectiv ”haiducesc”. Doamne ferește să se întâmple un necaz pe el!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here