fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Inspectoratul Școlar Prahova contrazice directorul școlii și mama copilului intoxicat cu o substanță chimică

Citește Și

- Reclamă -

După publicarea articolului cu copilul în vârstă de numai șapte ani care a ajuns la spital în urma unei intoxicații produse de o substanță chimică care i-a fost pusă în apă de un coleg, reprezentanții Inspectoratul Școlar Prahova vin cu o nouă teorie care contrazice spusele părinților și ale conducerii școlii Grigore Moisil din Ploiești.

Citește și EXCLUSIV: Un copil de clasa întâi a fost intoxicat cu o substanță necunoscută de un coleg. S-a întâmplat într-o școală din Ploiești

- Reclamă -

În primul rând pentru că este vorba de niște copii foarte mici, este vorba despre copii de șapte respectiv opt ani, am înțeles că unul dintre ei a vrut să braveze, să facă o farsă celuilalt coleg și i-a pus o substanță în apă, că în momentul în care copilul i-a spus învățătoarei că are impresia că în apa lui e ceva, învățătoarea i-a interzis să mai bea apa și când i s-a făcut rău a anunțat imediat părinții și a chemat ambulanța. La spital s-a constatat că substanța respectivă i-a creat un disconfort dar nu a fost vorba de otrăvire sau de ceva similar, iar după două ore copilul a plecat acasă. Tot timpul, am înțeles că un reprezentant al școlii a fost împreună cu părinții celor doi copii, au fost anunțați și părinții celuilalt copil, iar în momentul acesta există un program de supraveghere care s-a instituit la adresa copilului care a folosit acea substanță. Părinților li s-a recomandat să meargă cu el la un psiholog pentru a discuta și a identifica motivele pentru care a avut acel comportament. Înțeleg că copiii în momentul ăsta sunt prieteni, adică nu au nicio problemă unul cu celălalt și nu au avut nici înainte o problemă unul cu celălalt în mod special. Din partea Inspectoratului Școlar chiar în perioada respectiva o colegă de-a mea era acolo în control și din cauza asta nu am mai fost eu anunțat și a preluat colega mea toate informațiile și a fost anunțat și inspectorul general. Iar eu săptămâna trecută când a apărut situația în presă eram plecat din țară.”, a declarat Aurel Graur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Prahova pentru ziarul Incomod.

După ce i-au fost citite câteva fraze din declarația doamnei Anda Marcu, directoarea școlii Grigore Moisil, Aurel Graur a completat spunând că „Nu știu… apropo de exprimarea doamnei directoare că dacă așa s-a exprimat ea, e o exprimare nefericită, totuși vorbim de un copil de șapte-opt ani. A fost acolo o situație foarte neplăcută, asta este adevărat. Dar acum trebuie, cum v-am și spus, copiii sunt copii, deci au șapte-opt ani, nu putem să îi acuză de o capacitate de discernământ exagerată. Ei fac niște lucruri pentru că vor să fie teribiliști vor să se joace, să își arate unul altuia ce talente au ei, deci nu putem să îl acuzăm de gânduri criminale, ca a vrut să omoare sau știu eu ce a vrut să îi facă și să-i facă rău celuilalt punându-i nu știu ce în apă. Iar repet, vorbim de copii de șapte-opt ani cel mai bine ar fi să cereți punctul de vedere al unui psiholog. Vorbim de niște copii de șapte-opt ani pe care nu putem noi acuma să îi judecăm, să îi punem în același tipar cu niște adulți care știu foarte clar înseamnă gesturile respective. Copiii discută între ei niște lucruri, vorbesc între ei niște lucruri dacă ar fi să le luam pe toate ad litteram nu știu unde am ajunge, nu se pune problema așa, este foarte mult teribilism la anumite vârste„.

În timp ce Anda Marcu, directorul școlii Grigore Moisil spune că „Este un caz total nefericit”, „este foarte, foarte grav, pentru că el a făcut-o cu bună știință”, „este foarte grav, este premeditat”. Aurel Graur spune că „apropo de exprimarea doamnei directoare că dacă așa s-a exprimat ea, e o exprimare nefericită, totuși vorbim de un copil de șapte-opt ani”, „Ei fac niște lucruri pentru că vor să fie teribiliști vor să se joace, să își arate unul altuia ce talente au ei”, „a vrut să braveze, să facă o farsă”

- Reclamă -

Aurel Graur susține că „învățătoarea i-a interzis să mai bea apa și când i s-a făcut rău a anunțat imediat părinții și a chemat ambulanța” dar de fapt părinții nu au fost anunțați, iar copilul, după ce a vomitat, a fost dus de către tatăl unui coleg la tatăl său la serviciu și apoi copilul a mers la spital cu mama sa, potrivit declarației mamei copilului.

Aurel Graur a mai spus că „Tot timpul, am înțeles că un reprezentant al școlii a fost împreună cu părinții celor doi copii”. Însă și aici mama copilului îl contrazice spunând că „am plecat singură la spital cu copilul iar doamna directoare a sunat la spital”.

Aurel Graur a spus și că „eu săptămâna trecută când a apărut situația în presă eram plecat din țară.”, moment în care i-a fost subliniat de reporterul Incomod că acest subiect a fost publicat doar cu 33 de minute în urmă fiind un subiect exclusiv.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut