fbpx
marți, martie 19, 2024
spot_img

Judecătorii ar putea decide vineri dacă Traian Băsescu a fost colaborator al Securității

spot_img

Citește Și

- Reclamă -
Magistrații Curții de Apel Bucureşti s-ar putea pronunţa vineri în dosarul în care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a solicitat instanţei stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul fostului preşedinte Traian Băsescu, transmite Mediafax.
La ultimul termen din dosar, Traian Băsescu a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securități, așa cum a susținut în repetate rânduri. „Nu il comentez (procesul, n.r.), trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere total diferite, eu și CNSAS, ne va impăca un al treilea, judecătorul. (…) Hai să vedem procesul”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, la Curtea de Apel București.
Traian Băsescu a mai precizat că o decizie a instanței în defavoarea sa îi va afecta imaginea. Întrebat dacă a fost colaborator al fostei Securități, fostul șef al statului a spus: „Nu, am declarat tot timpul că nu”.

Băsescu a declarat, pe 5 septembrie , în fața instanței de la Curtea de Apel București, că nu a știut niciodată că i s-ar fi alocat un nume conspirativ și a subliniat că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.

”Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea”, a declarat Băsescu. „Niciodată n-am știut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: Semnează Petrov. Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia dupa Revoluție am aflat de legatura contrainformaților militare. Am crezut că este un serviciu subordonat comandamentului forțelor navale, asa scrie și pe frontispiciu. Rapoartele mele au fost depuse la companie nu la Securitate și sunt semnate „Căpitan Traian Băsescu. Daca eram colaborator, trebuiau semnate tot cu Petrov”, a spus Băsescu în fața instanței.

Pe 29 mai, Curtea de Apel Bucureşti a înregistrat la Secţia Contencios Administrativ Fiscal dosarul deschis la sesizarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care cere stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu.
În acţiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, studiată de Mediafax, se afirmă că fostul preşedinte şi-a turnat colegii şi a menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI şi MApN.
Sursa: hotnews.ro
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

Primăria Ploiești vinde case și loturi pentru case

Primăria Ploiești scoate la licitație 32 de loturi pentru construirea de case, într-un cartier rezidențial de la marginea orașului.Ulterior,...
spot_img
Sari la conținut