fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Klaus Iohannis, în dialog cu manifestanţii de la Universitate: Anticipatele nu rezolvă problema

Citește Și

- Reclamă -

ioh - Ziarul INCOMODPreşedintele Klaus Iohannis a spus duminică seara, în dialogul pe care l-a avut cu manifestanţi din Piaţa Universităţii, că în acest moment nu înclină foarte mult spre soluţia alegerilor anticipate, întrucât nu ar rezolva problema.
   
„Domnule preşedinte, vreţi anticipate? Noi nu vrem anticipate, pentru că în Parlament vor ajunge aceleaşi partide”, i s-a adresat un manifestant lui Iohannis, în Piaţa Universităţii.

 Preşedintele a replicat că nici el nu ar opta în acest moment pentru alegeri legislative înainte de termen. „Eu nu înclin acum foate mult spre anticipate, nu rezolvă problema”, a spus Iohannis, răspunsul său fiind urmat de scandări ale manifestanţilor. „Vrem dreptate, nu anticipate!”, au strigat oamenii.
   
Soluţia anticipatelor a fost susţinută de PNL şi a fost discutată inclusiv la consultările cu partidele parlamentare, care au avut loc joi şi vineri.
   
„Concluzia mea este că majoritatea liderilor politici sunt dispuşi să discute despre alegeri anticipate, sunt dispuşi să discute despre un guvern tehnocrat. Aproape nimeni nu este dispus să discute despre un guvern politic. Este o noutate. De aceea niciun partid nu a venit cu un nume de prim-ministru”, declara vineri Iohannis, la finalul celor două zile de consultări.

- Reclamă -

Sursa: www.antena3.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut