fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Legislația forțează autoritățile să lase în stradă o mamă cu trei copii

Citește Și

- Reclamă -

Mirela Istudor (foto sus), mamă a trei copii, va rămâne pe străzi din cauza faptului că autoritățile nu o pot ajuta. Femeia locuiește cu chirie în Ploiești fără forme legale, iar din această cauză Primăria Ploiești nu o poate ajuta să obțină o locuință socială. Până în prezent a fost ajutată de autoritățile din Plopeni unde femeia a locuit în trecut, însă mutându-se în Ploiești pierde și dreptul la ajutoarele de care a beneficiat până în prezent.

Femeia a contactat redacția Incomod și ne-a povestit situația tragică în care se află.

- Reclamă -

„Anul trecut în iunie, m-am mutat în Ploiești, locuiesc fără forme legale având domiciliul stabil în Plopeni, am beneficiat de acea alocație pentru susținerea familiei, în luna septembrie când am depus acele acte trimestriale, asistentul social Sandu Monica, mi-a adus la cunoștință verbal că, asta va fi ultima dată când voi mai putea beneficia de acea alocație, și să îmi fac mutație pe Ploiești sau să găsesc pe cineva să mă ia în spațiu. Menționez că singurele mele venituri sunt alocațiile copiilor și acel buget complementar al copilului cu handicap accentuat în valoare de 79 de lei, copiii având vârste de 2, 3 și 5 ani. Am depus acele acte, am primit acea punere în plată cu 1 octombrie de la Primărie, dar dosarul nu a ajuns decât prin luna ianuarie la Ploiești, în decembrie am primit suspendarea acestui dosar pentru nedepunerea actelor în termenul prevăzut de lege, și dacă insistam să depun pentru continuare, nu aveam acel cupon, eu am primit banii la sfârșitul lunii ianuarie pe octombrie-noiembrie-decembrie. La fel am depus dosarul pentru alocație de stat al copilului cu handicap, în luna septembrie, nici pe acela nu l-a trimis, ducându-mă personal cu alte acte pentru punere în plată în luna noiembrie pe 18. Acum după toate astea, mai nou am rămas și pe drumuri, fiind în imposibilitatea de a mai plătii chiria. Deci tot acel domiciliu va rămâne valabil”, a povestit femeia pentru reporterii Incomod.

Reporterii noștri au contactat asistența socială din Plopeni pentru a cere un punct de vedere și am discutat cu asistentul social Monica Sandu care ne-a explicat care este problema.

Potrivit Monicăi Sandu, femeia din Plopeni nu mai locuiește la adresa declarată și din această cauză din punct de vedere legal nu se poate face nimic în privința alocației, însă a sfătuit-o să solicite ajutor la Primăria Ploiești în vederea obținerii unei locuințe sociale din cauza faptului că Primăria Plopeni nu are locuințe sociale.

- Reclamă -

Potrivit Alinei Istrătescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Ploiești, femeia nu poate fi ajutată dacă nu are domiciliul în Ploiești și a fost îndrumată să se adreseze Primăriei Plopeni și chiar dacă ar avea domiciliul în Ploiești ar intra pe lista pentru locuințe sociale din 2018 având în vedere numărul foarte mare de solicitări de acest gen.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut