Ploieștiul va găzdui în curând oaspeți celebri. Doi dintre producătorii unui serial american de succes vor veni la Ploiești pentru a vedea o locație care va fi folosită pentru unul dintre episoade. Potrivit surselor din administrația locală, locația va fi Bazinul Vega. După reparațiile la bazin, acesta arată mai rău ca la început. Așa că producătorii serialului ”The Walking Dead” doresc să filmeze un episod chiar la bazin.

”Am văzut din întâmplare pozele cu bazinul dumneavoastră și brusc, ne-am dat seama că este exact ceea ce căutăm pentru episodul trei din următorul sezon. În acel episod avem o scenă în care eroii, fugăriți de zombi se refugiază în incinta unei piscine dezafectate. Dar acolo, surpriză. În piscina goală dorm alți câțiva zeci de zombi care simțind miros de carne proaspătă încep să se agite. Se va da o luptă printre așa zisele ruine, mai mult nu vă pot dezvălui. Dar, decorul, după ce am vorbit și cu regizorul, este exact ceea ce avem nevoie.”, a declarat unul dintre producătorii serialului.

Dacă acest proiect se va concretiza, vom vedea pe străzile din Ploiești niște zombi de Hollywood. Primăria face apel la populație să nu se sperie. Este vorba de un film, nu de efectele poluarii din Ploiești.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here