fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Ministrul Muncii, șocat de ce a găsit la centrul pentru adulți cu handicap din Urlați: „o cameră cât o debara, fără geamuri, folosită pentru pedepsirea celor care greșesc”

Citește Și

- Reclamă -

UPDATE

Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, în subordinea căruia se află Centrul pentru Persoane cu Handicap din Urlați a contrazis acuzațiile ministrului Muncii, Violeta Alexandru. Aceasta a vizitat recent centrul unde sunt internați 170 de bolnavi cu afecțiuni psihice și s-a declarat șocată de ceea ce a găsit acolo.

- Reclamă -

”Din punctul meu de vedere condițiile sunt excelente. A fost renovat în 2014 pe fonduri europene. Arată foarte bine, condițiile sunt foarte ok, în afara faptului că sunt foarte mulți. Dar dacă nu-i primim în centru, trebuie să stea pe străzi? Majoritatea dintre ei sunt bolnavi, au probleme grave. Acolo se desfășoară activități, au teatru, au serate. Da, nu ies din centru, corect, dar ei oricum nu au unde să se ducă, pentru că altfel nu ar fi internați, aduși la noi. Noi nu avem posibilitatea să cumpărăm apartamente pentru fiecare unde să trăiască. La Urlați este unul dintre cele mai mari centre, dar arată bec, bucătăria are toate dotările, mașini de spălat profesionale, uscătoare profesionale, tot ce vreți există acolo. Au mâncare foarte bună, le dă și pizza. Nu a fost folosit niciodată acel izolator, de obicei când unul începe și are un atac de orice fel este chemată o asistentă și i se face un calmat. Izolatorul nu este folosit, pentru că așa spune regulamentul și pentru că trebuia să existe, există.

Nu știu de la cine a înțeles dumneaei că acolo sunt pedepsiți, poate să vorbească cu fiecare beneficiar în parte, să-l întrebe dacă a stat vreunul acolo. Eu știu, pentru că am vorbit cu directorii și mi-au spus că nu fac așa ceva”, a declarat Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova.

ȘTIREA INIȚIALĂ

- Reclamă -

Noul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a mers în control la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulți cu Handicap de la Urlați, unde a identificat mai multe probleme care au șocat-o.

„Am parcurs în această după amiază drumul neasfaltat din Urlați către Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulți cu Handicap. Într-o totală izolare, departe, cât mai departe de comunitate. La “nebuni”, după cum s-a exprimat polițistul din Urlați cu care ne-am întâlnit, întâmplător, în oraș. Despre 179 de persoane vorbea.

Am plecat din București după discuțiile pe salariul minim, fără anunț prealabil, am ajuns în fața Centrului alături de noua mea colegă, Președinta ANDPDCA, Mădălina Turza, am intrat și am discutat, în primul rând, cu beneficiarii – adulți cu dizabilități intelectuale care trăiau împreună cu persoane fără dizabilități suferind, pur și simplu, de lipsa părinților și chiar a unei locuințe. I-am lăsat să ne povestească. Cea mai mare durere: nu ies din Centru. Acolo este toată viața lor. Își doresc să muncească, să fie activi, să fie și viața lor cu un sens.

Foto 2: Izolatorul. O cameră cât o debara folosită, teoretic pentru cei contagioși, practic mai mult pentru pedepsirea celor care … greșesc. Pedeapsa din camera cât o debara, fără geamuri, poate fi și de o lună.

- Reclamă -

Greu de crezut că, în această atmosferă, beneficiarii acestui Centru vor dobândi o viață independentă, așa cum așteaptă Comisia Europeană de mulți ani de la noi. Bine că se investiseră bani în zugrăvirea camerelor și în termopane. Tot din bani europeni, culmea.

Mandatul meu este despre oameni și drepturile lor. Despre respectul instituțiilor pentru ei. Nu pot să asigur, dintr-o dată, locuințe protejate în mijlocul comunității și nu în izolare dar unele lucruri se vor schimba. Da, se vor schimba. Am cerut măsuri. Le voi prezenta. Alături de colega mea, Secretarul de Stat Mădălina Turza.”, a scris ministrul Violeta Alexandru pe pagina de Facebook, unde a postat și imaginile de mai jos:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Femeie amendată pentru că a plantat flori în grădina blocului

Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o femeie pentru că a plantat flori...
Sari la conținut