Polițistul care și-ar fi făcut fotografii îmbrăcat în lenjerie intimă de damă și cu un morcov în anus ar figura pe lista polițiștilor propuși de IPJ Vaslui pentru a primi salariu de merit, anunță Antena 3. Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui a deschis o anchetă după ce fotografiile au apărut în spațiul public, dar polițistul susține că apare doar într-un dintre cele trei imagini date publicității.

Încă de la primele ore ale dimineții, polițistul a fost chemat să dea explicații în fața superiorilor, scrie ziarul din Vaslui Vremea Nouă, care citează surse din cadrul IPJ Vaslui.

Polițistul le-ar fi spus superiorilor că în afară de poza cu penisul în erecție, în care îi apare și fața, niciuna nu ar fi a lui. Imaginile cu morcovul în anus și cea în care apare îmbrăcat în lenjerie de damă nu ar avea legătură cu el, susține bărbatul.

Potrivit acelorași surse, cazul va fi tratat cu “delicatețe” de către conducerea Inspectoratului și asta pentru că este vorba de unul dintre cei mai buni agenți, cu o vechime de peste 20 de ani în poliție. Mai mult decât atât, pentru comportamentul ireproșabil de până acum, ar fi fost propus pentru a primi salariul de merit!

“În urma imaginilor apărute în mediul online, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern. Față de agentul de poliție a fost dispusă declanșarea cercetării prealabile, pentru comportament necorespunzător în societate, abatere prevăzută de Statutul Polițistului. Precizăm că polițiștii sunt evaluați psihologic la anumite intervale de timp, în funcție de specificul structurii în care aceștia își desfășoară activitatea”, a transmis IPJ Vaslui prin intermediul unui comunicat de presă.
Ultimul test psihologic al agentului de poliție a avut loc în 2018, rezultatul său pozitiv nelăsând să se întrevadă comportamentul deviant care ar fi de intuit odată cu apariția fotografiilor compromițătoare, mai scrie Antena 3.

1 COMENTARIU

  1. Rabbit-ul din C ,,&” R este de vină , fiindcă a ,, pohtit…pohta cea mare ” la morcov ! Cât despre lenjeria intimă de damă…este foarte posibil sa îi stea ( vină ) mai bine decât uniforma de ,,meliție” ( nu am văzut pozele-i în această ipostază , ca să-mi pot spune părerea pe baza acestora ).Iar cea în care apare având erecție…este opusul celei cu morcovul ( o fi fost ,,homo sapiens-ul…pitecantropus erectus” nehotârât , pe care cale să o apuce la vreun moment de răscruce ).Poate că a baut şi el vreo sticlă de ,, metilică ” în compania unor infractori-interlopi ordinari , ori împreună cu colegii de serviciu , şi au vrut să experimenteze ( pună în practică ) nişte ,,schimburi de experiență”… Mie unul nu mi se pare nimic nelalocul lui / deviant în comportanentul acestuia , dacă a făcut toate acestea împreună cu colegii săi în interes de serviciu.Din contră , ar arăta / demonstra adevărata lor ,, natură ” ( fel de a fi/existență ), trebuind ridicat onorific în grad / funcție , pentru momentul de sinceritate.Dacă mai apare săptămâna viitoare şi vreun astfel de specimen procuror / judecător sau vreun şparlamentar / demnitar …cu atât mai bine ( ar dovedi faptul că sânt ,, cu morcovu-n C ,,&” R la propriu” mult mai mulți ). Ce nu ați precizat în conținutul articolului : a folosit din ăla’ ascuțitu ‘ , sau carotte rotunde la vârf ? Detaliile sânt foarte importante , întrucât dacă se alege ,, cu rozetu ‘ spart ” poate să dea ín judecată producătorul / vânzătorul , fiindcă nu i-a dat prospect la morcov ))::

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here