fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Primăria Ploiești vrea să se mute în fostul sediu Petrom

Citește Și

- Reclamă -

sediu petrom - Ziarul INCOMODAutorităţile ploieştene vor discuta, la şedinţa de la finalul acestei luni a Consiliului Local, un proiect care vizează constituirea unei comisii speciale, care să negocieze cu OMV Petrom pentru schimbarea de destinaţie a clădirii din centrul oraşului, pe care compania petrolieră o oferise în 2012 primăriei. În cei trei ani, contractul de sponsorizare a rămas neschimbat, stabilind că administraţia ploieşteană se obligă să amenajeze în fostul sediu Petrom o unitate medicală pentru copii. Cum, în acest timp, nu s-au făcut lucrările necesare mutării Spitalului de Pediatrie, licitaţia pentru lucrări fiind chiar anulată, iar termenul limită este 1 septembrie 2015, primăria intenţionează să-i convingă pe oficialii Petrom să accepte şi altă destinaţie decât cea de spital.
Intenţia unui număr mare de consilieri locali este ca în „borcan” – aşa cum e cunoscut de mulţi ploieşteni fostul sediu Petrom din centru – să se mute primăria, cu toate serviciile subordonate, care în prezent îşi desfăşoară activitatea în mai multe spaţii din municipiu. Acesta este motivul pentru care mai mulţi aleşi municipali vor susţine, la următoarea şedinţă a Consiliului Local, un proiect privind constituirea unei comisii speciale de negociere.
„Voi iniţia un proiect pentru constituirea unei comisii de negociere cu Petrom, pentru schimbarea destinaţiei acestui sediu, din spital în clădire administrativă. Cu această iniţiativă sunt de acord mulţi dintre consilierii locali. Sperăm să clarificăm cât mai repede situaţia acestui imobil. Dorinţa noastră este să amenajăm aici viitorul sediu al administraţiei locale, să putem muta primăria şi serviciile subordonate”, a declarat Raul Petrescu, viceprimarul Ploieştiului.
În prezent, Primăria Ploieşti funcţionează în Palatul Administrativ, la etajul III şi în câteva birouri de la etajele superioare, toate fiind spaţii primite în folosinţă gratuită de la Consiliul Judeţean Prahova, administratorul clădirii. Alte structuri, precum Serviciul Public Finanţe Locale, Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare, Casa de Cultură, Direcţia Tehnic-Investiţii, Direcţia de Patrimoniu sau Direcţia de Urbanism, îşi desfăşoară activitatea în alte sedii din zona centrală, unele dintre ele închiriate. O eventuală mutare ar putea uşura activitatea administraţiei locale, aducând toate structurile sub acelaşi acoperiş, şi ar crea şi posibilitatea deschiderii aşa-zisului „ghişeu unic”, astfel încât cetăţenii care au nevoie de anumite servicii să-şi rezolve toate problemele dintr-un singur drum, fără să fie nevoiţi să facă „ture” de la un sediu la altul.
Totuşi, lucrurile nu sunt tocmai simple. În această săptămână, viceprimarul cu atribuţii de primar al Ploieştiului, Iulian Teodorescu, discuta despre contractul cu Petrom, precizând că deţinătorii clădirii sunt condiţionaţi de legea sponsorizării, care nu le-ar permite s-o ofere primăriei decât cu anumite destinaţii precise, pentru domeniul medical, social sau cultural.
Încă o comisie specială
Şedinţa ordinară a Consiliului Local Ploieşti va fi programată, cel mai probabil, pe data de 31 august, cu doar o zi înainte de expirarea termenului limită din contractul de sponsorizare iniţial dintre Petrom şi Primăria Ploieşti.
Pe ordinea de zi urmează să mai apară un proiect interesant, vizând tot constituirea unei comisii speciale. „Intenţionez să iniţiez un proiect privind desemnarea unei comisii de monitorizare/analiză a tuturor contractelor primăriei pe anul în curs, începând de la 1 ianuarie 2016. A fost o decizie a coaliţiei PSD-UNPR-ALDE, în ideea de a iniţia un climat de transparenţă”, a mai declarat viceprimarul Raul Petrescu pentru ziarul „Prahova”.

Sursa: www.ziarulprahova.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ploieșteancă agresată sexual în scara blocului de un necunoscut

O ploieșteancă a reclamat la Poliție faptul că a fost agresată sexual în scara blocului de un bărbat necunoscut.Femeia...
Sari la conținut