badescu catuse

Primul proces în care fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu a fost judecat pentru fapte de corupție s-a încheiat! Instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție a rămas astăzi, 9 octombrie, în pronunțare, urmând ca în scurt timp să fie dată soluția finală.

Reamintim că Iulian Bădescu a fost condamnat pe fond în acest dosar la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, doi ani și șase luni pentru luare de mită, câte trei ani pentru două fapte de folosire a influenței și a fost achitat pentru o faptă de luare de mită în legătură cu abuzul în serviciu. Pedepsele au fost contopite (legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal), rezultând o condamnare de trei ani închisoare cu executare. Dosarul are legătură cu finanțarea ilegală a echipei de fotbal FC Petrolul cu bani de la bugetul local. În cauză au mai fost trimise în judecată și Oana Cristina Iacob, la data faptelor secretar al municipiului, și Iulia Alina Alexandru, la data faptelor jurist în cadrul Primăriei Ploiești. Deocamdată instanța nu a acordat un termen în care va da pronunțarea.

Iulian Bădescu a fost arestat preventiv la începutul lunii martie 2015, iar la scurt timp a demisionat din funcția de primar, dar și din toate funcțiile pe care le avea în PSD.

Ancheta a pornit de la modul în care echipa de fotbal Petrolul a fost premiată cu bani de la bugetul local, dar ulterior procurorii au extins dosarul cercetând și alte fapte presupus a fi fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care a fost senator și în timpul campaniei electorale care a precedat alegerile din 2012, când a fost ales primar al Ploieștiului.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în cursul anului 2013, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, Bădescu a semnat un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară ‘Lupii Galbeni 2012’ Ploiești, iar ulterior a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare, și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală, scrie Agerpres.

Potrivit DNA, prin faptele sale, Iulian Bădescu și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu și a încălcat dispozițiile legii privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din legea privind finanțele publice locale, bugetul local fiind prejudiciat cu suma de 8 milioane de lei, iar Asociația ‘Lupii Galbeni 2012’ obținând un folos necuvenit având aceeași valoare.

Totodată, Bădescu este acuzat că i-a pretins unui reprezentant al acelei asociații, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor care urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie — februarie 2013, respectiv ianuarie — februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Bădescu a însoțit echipa în cantonament, mai scrie sursa citată.

Reprezentantul în cauză este chiar finanțatorul Petrolului Ploiești, Daniel Capră, care este și denunțător în dosar.

De asemenea, procurorii susțin că secretarul Primăriei Ploiești, Oana Iacob, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin faptul că a avizat pentru legalitate hotărârile Consiliului Local Ploiești prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară ‘Lupii Galbeni 2012’ Ploiești și Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispozițiilor legale.

Rapoartele de specialitate prin care au fost propuse Consiliului Local Ploiești, spre aprobare, contractul și regulamentul de aplicare au fost semnate de inculpata Iulia Alina Alexandru, la acea dată director executiv la Direcția administrație publică, juridic — contencios, achiziții publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Ulterior, aceasta a semnat și documentele propriu-zise, contribuind, astfel, la prejudicierea bugetului local cu 8.000.000 lei, reprezentând suma plătită de municipiul Ploiești Asociației Comunitare, precum și la obținerea de către aceasta din urmă a unui folos necuvenit în același cuantum, mai scrie Agerpres.

Potrivit DNA, în perioada 2012 — 2013, Bădescu, în calitate de parlamentar și ulterior primar al Ploieștiului, a desfășurat în mod repetat, în numele unor societăți comerciale pe care le controla în fapt, activități cu titlu oneros, producătoare de venituri pentru sine, incompatibile cu cele două funcții deținute succesiv.

”Concret, inculpatul a încheiat contracte de servicii publicitare, a achiziționat prin intermediul unui executor judecătoresc două imobile situate în municipiul Ploiești și a achiziționat în mod direct produse alimentare și de propagandă destinate distribuirii către alegători, în scop electoral, în campania din primăvara — vara anului 2012 pentru alegerile locale în Ploiești. Cu prilejul aceleiași campanii, inculpatul Bădescu Iulian, în calitate de persoană cu funcții de conducere în cadrul unei formațiuni politice, filiala Prahova (n.r. PSD), a pretins și primit de la un om de afaceri următoarele: suma de 20.000 lei, bunuri constând în carne, tricouri, bannere, baloane, servicii de personalizare produse și servicii de transport în valoare totală de aproximativ 80.000 lei, destinate distribuirii către alegători”, arată DNA.

Procurorii spun că în schimbul acestor bunuri și servicii, Bădescu i-a promis omului de afaceri că, după câștigarea portofoliului de primar, va încredința societății comerciale administrate de acesta din urmă lucrări de construcții pe raza municipiului Ploiești, finanțate din bugetul primăriei, lucru care, în fapt, s-a și realizat.

În același context și în același scop, Iulian Bădescu este acuzat că a pretins de la alt om de afaceri să-i confecționeze 10.000 de tocătoare din lemn din care a primit efectiv 7.400 bucăți în valoare de 7.432,56 lei.

De asemenea, de la același om de afaceri, în cursul anul 2013, inculpatul, în calitate de primar al municipiului Ploiești, a pretins și a primit foloase materiale necuvenite în valoare de aproximativ 20.000 lei, constând în lucrări de tâmplărie efectuate la locuința deținută de acesta din urmă în municipiul Ploiești, în schimbul promisiunii de atribuire a unor contracte de execuție lucrări finanțate de la bugetul primăriei, mai scrie Agerpres.

De precizat este și că Iulian Bădescu a fost achitat pe fond în cel de-al doilea dosar deferit justiției de către DNA Ploiești, în care fostul primar al municipiului Ploiești este acuzat că a finanțat ilegal echipa de baschet CSU Asesoft. În această cauză a fost judecat și fostul deputat Sebastian Ghiță, pe care procurorii îl acuzau că i-ar fi dat mită lui Iulian Bădescu o vilă în cartierul Albert în schimbul finanțării echipei de baschet, dar și acesta a fost găsit nevinovat pe fond. În acest ultim dosar DNA a depus deja contestație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here