fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Proiect aprobat de Guvern: studenții pot contracta credite de 10.000 de euro pentru chirie, iar familiile pot lua credite de 15.000 de euro pentru creșă sau grădiniță

Citește Și

- Reclamă -
Guvernul a aprobat un proiect prin care studenții pot contracta credite de 10.000 de euro pentru chirie sau finalizarea studiilor, iar familiile pot lua credite de 15.000 de euro pentru creșă, grădiniță sau chiar pentru achiziționarea unei mașini.

La finalul ședinței de Guvern, Gabriela Firea a declarat că posibilitatea studenților de creditare cu garanția statului a fost amânată ani la rând.

„Aş vrea să mă refer aici la un proiect care a fost de multe ori solicitat de către tineri să se aplice şi în România, dar, din păcate, această decizie s-a amânat ani de-a rândul şi anume posibilitatea ca tinerii studenţi sau ieşiţi din perioada studenţiei să poată să beneficieze şi ei, la fel ca în orice ţară europeană sau ca în Statele Unite ale Americii, de posibilitatea de creditare cu garanţia statului, pentru că în cazul tinerilor, aici este de fapt cea mai mare dificultate, neavând cei mai mulţi dintre ei proprietăţi sau neavând venituri crescute nu pot să justifice posibilitatea în faţa unui agent bancar că poate să restituie un credit pe care eventual l-ar contracta de pe piaţa bancară privată”, a transmis aceasta, conform surselor G4Media.

- Reclamă -
Tot Firea a precizat că în baza acestor credite, studenții ar putea să plătească în avans chiria, să publice lucrări științifice, dar pot fi achitate și anumite nevoi personale. Totodată, familiile pot, prin programul Family Start, să achite cheltuieli pentru creșă sau grădiniță, ori să achiziționeze mașini cu mai multe locuri în cazul familiilor numeroase.
„Ne-am dori ca de la începutul sesiunii, de fapt, chiar înainte de începutul sesiunii din toamnă, dacă e vorba şi de plata chiriei, aceste credite să poată să fie deja contractate. Fiind câteva luni din acest an ne aşteptăm la un număr nu suficient de relevant de aplicanţi, dar totuşi în măsură să ne dea nouă informaţii relevante, astfel încât să putem să stabilim o sumă mai concretă şi mai aproape de realitate, pe care să o introducem în bugetul ministerului pe anul viitor. Şi sunt convinsă că, având susţinerea premierului şi a domnului ministru de Finanţe, precum şi a coaliţiei, vom reuşi să obţinem această sumă astfel încât să putem să garantăm tinerilor cât mai multe astfel de credite, care, repet, sunt cu garanţia statului prin Fondul Român de Garantare şi Contragarantare. Şi pe mine mă bucură faptul că sunt deja câteva bănci comerciale private care şi-au arătat interesul în dialogul pe care l-am avut în această perioadă de a acorda credite pentru studenţi în cadrul programului anunţat puţin mai devreme şi pentru Family Start, Banca Comercială Română, de asemenea, CEC-ul, Banca Transilvania sunt doar câteva dintre bănci care sunt deja prinse în acest program şi vor fi printre cele care vor acorda creditele”, a mai adăugat sursa citată.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

O nouă promoție de pompieri a terminat școala de la Boldești Scăieni

Pe data de 26 aprilie a avut loc ceremonia acordării gradului militar de ”maistru militar clasa a IV-a” și...
Sari la conținut