fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Protestul de la metrou s-a încheiat, dar circulația trenurilor va fi reluată sâmbătă

Citește Și

- Reclamă -
Protestul de la metrou se suspendă. Sindicaliștii au fost de acord să intre la negocieri. Unul dintre liderii de sindicat a specificat că circulația trenurilor va fi reluată abia sâmbătă dimineață (mâine). 

Pe perioada negocierilor se suspendă acțiunile disciplinare care îi vizează pe sindicaliști.

„Protestul se va suspenda. Am stabilit un calendar al negocierilor pentru săptămâna viitoare, au venit cu niște revendicări, le vom discuta. Suntem deschiși dialogului, nu vom începe nicio acțiune administrativă împotriva celor care au participat pe toată perioada negocierilor”, a declarat, la ieșirea de la discuții, Ștefan Paraschiv, directorul Metrorex.

- Reclamă -

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a confirmat, la finalul întâlnirii avute cu conducerea Metrorex și sindicaliștii, că de sâmbătă dimineața oamenii vor putea circula din nou cu metroul.

„De mâine dimineață, având în vedere că tehnic înțeleg că este nevoie de restabilirea circuitelor, se va relua circulația. Înțeleg că tehnic nu este posibil (să fie reluată circulația în seara aceasta-n.r.). Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul”, a spus Alin Stoica.

La ieșirea de la discuții, unul dintre sindicaliști a precizat că nu are niciun rost ca trenurile să fie pornite de azi (vineri – n.r.) pentru o jumătate de oră. Marian Artimon susține că protestul nu a avut legătură cu somația de liberare a spațiilor comerciale de către sindicat.  

- Reclamă -

„Imediat vom elibera metroul. În sfârșit domnul Drulă și ceilalți au recunoscut că sindicatul este cel cu care trebuie să discute. Contractul de asociere dintre firma metroului și Metrorex e în instanță, așteptăm sentința. Nu are nici o legătură protestul spontan cu somația de eliberare a spațiilor comerciale, protestul este 100% legal.

Am obținut ca săptămâna viitoare să ne vedem zi de zi referitor la: deficitul de personal pentru că tot scandalul a pornit de la disponibilizări. Deficitul a ajuns la 1200 de persoane, înseamnă 25% din personal”, a spus Marian Artimon.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut