fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Puternic impact emoțional. Înregistrarea apelului la 112 care a anunțat tragedia de la Colectiv. AUDIO

Citește Și

- Reclamă -

Asociația „Colectiv pentru viitor” a obținut înregistrarea primului apel la 112 care a anunțat tragedia petrecută pe 30 octombrie, la clubul Colectiv din Capitală. Apel a fost făcut de unul din tinerii care a luat parte la carnagiul de la fosta fabrică Pionierul, la ora 22.32. Pe înregistrare se aude cum tânărul imploră să vin cât mai multe echipaje ale pompierilor și ale Ambulanței, spunând că 50 de persoane au fost rănite de flăcări.

63 de tineri și-au pierdut viața în infernul de la Colectiv, iar peste 100 au suferit răni grave. Autoritățile au deschis trei dosare penale, iar cercetările sunt încă în curs. Nu mai puțin de șase tineri erau din Prahova: doi din Câmpina, o fată din Ploiești, una din Mizil, un tânăr din comuna Iordăcheanu și un băiat din Sinaia.

- Reclamă -

Iată înregistrarea primului apel la 112 care a anunțat incendiul izbucnit la clubul Colectiv:

Prima reacție a românilor a fost să iasă în stradă, în toată țara, inclusiv în Ploiești și Câmpina.Citește și: În centrul Ploieștiului s-a cântat Imnul României. Galerie foto și video

O primă victorie a oamenilor din stradă, care acuzau sistemul din România pentru tragedia din 30 octombrie, a fost demisia Guvernului. Pe 4 noiembrie, Victor Ponta și-a depus mandatul.

- Reclamă -

În perioada imediat următoare, mai multe evenimente din Ploiești au fost amânate și a ieșit la iveală faptul că instituții importante din județ nu aveau aviz ISU astfel că o tragedie similară se putea întâmpla oricând în Prahova.

Citește și: Holograf și-a anulat concertul de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Clădirea nu respectă normele legale de funcționare 

Deși clubul Koshin și-a autosuspendat activitatea, a ieșit la iveală că acesta, alături de alte două locații asemănătoare, nu deținea îndelung discutatul aviz ISU: Cluburile Koshin, Sky și Retro nu dețin autorizație de securitate la incendiu.

Pe 12 noiembrie, a fost rândul Teatrului „Toma Caragiu” să își închidă porțile, din același motiv. Spectacolele s-au mutat în alte săli din oraș care respectă normele în vigoare, cum sunt Filarmonica „Paul Constantinescu” și Casa de Cultură a Studenților.

- Reclamă -

În toată perioada după producerea incendiului de la Colectiv, reprezentanții Inspectoratului  pentru Situații de Urgență au efectuat controale drastice în toată țara și au sancționat inclusiv unități medicale.

Vezi lista spitalelor din Prahova care nu respectă normele în caz de incendiu! 

12 restaurante din județ au fost de asemenea sancționate, majoritatea fiind din Ploiești: vezi aici lista localurilor!

În plus, mai multe hoteluri și pensiuni din județ au fost controlate și sancționate de ISU. Au fost amendate și zece supermarketuri, printre care reamintim Billa, Profi, Mega Image și Serpo.Nici primăriile din județ nu au scăpat de sancțiunile date de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Lista cu cele 18 primării unde s-au găsit nereguli – aici!

Aceeași soartă au avut și lăcașurile de cult care nu respectau normele în vigoare. 10 biserici și mănăstiri din județ au fost sancționate de ISU.De asemenea, salina Slănic a fost închisă temporar, până obține avizul privind normele în caz de incendiu.Nici măcar Casa Albă din Ploiești nu are aviz ISU! Informația a fost obținută în exclusivitate de ziarul nostru și confirmată de cei care dețin clădirea – Consiliul Județean Prahova.

Între timp, au existat și persoane care au văzut un potențial material în urma tragediei și s-au grăbit să înregistreze „colectiv” marcă OSIM. Lupta pare că se ducea pentru o eventuală înființare a Partidului Colectiv. Cine sunt cei care au înregistrat cereri la OSIM.

Pe 17 noiembrie, un grav accident de circulație s-a produs în Băicoi, un TIR lovind un microbuz care transporta mai mulți angajați la muncă. Mobilizarea autorităților a fost exemplară, însă, unul din reporterii ziarului Incomod s-a întrebat dacă lucrurile ar mai fi stat la fel dacă nu avea loc incendiul de la Colectiv. Opinia reporterului Incomod despre cum tragedia de la Colectiv a schimbat modul de intervenție în caz de accidente – aici!

Pe 22 noiembrie, a venit vestea că numărul morților a ajuns la 60. Ultimul răpus în urma tragediei a fost Alexandru Hogea, un tânăr din Sinaia. În vârstă de 19 ani, tânărul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital din Viena. Detalii aici!

La aproape o lună de la tragedie, pe 26 noiembrie, au apărut primele imagini din interiorul clubului, din momentul incendiului. Acestea surprind tinerii speriați care se chinuie să scape din incendiul din fosta fabrică Pionierul. Avertizăm că imaginile au un puternic impact emoțional. Le puteți revedea aici!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Care sunt revendicările angajaților TCE care intră în grevă

Angajații operatorului public de transport în comun, TCE, afiliați sindicatului condus de Ion Mișcă, intră în grevă de avertisment.Potrivit...
Sari la conținut