fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Tentativă de omor în comuna Bucov din Prahova. Un bărbat a ajuns cu gâtul tăiat la Spitalul Județean

Citește Și

- Reclamă -

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna prahoveană Bucov a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu o rană înjunghiată în gât. Agresorul a fost prins și este cercetat acum pentru tentativă de omor.

Conflictul finalizat cu rănirea gravă a unei persoane a avut loc în ziua de Paști, în satul Pleașa din comuna Bucov.

- Reclamă -

Potrivit unor surse, între cei doi bărbați implicați, unul de 41 de ani și altul de 35 de ani, a avut loc un conflict spontan pe fondul consumului de alcool. Inițial, bărbatul mai în vârstă a scos un cuțit cu care și-a atacat partenerul de pahar. Acesta, mai tânăr și mai în putere, a reușit să se apere și să smulgă cuțitul pe care l-a înfipt în gâtul agresorului.

Bărbatul care a atacat prima dată a fost rănit grav, are o plagă înjunghiată în zona gâtului, iar starea lui este gravă.

Se află internat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, iar mediul legist a stabilit că viața i-a fost pusă în pericol.

- Reclamă -

În cauză a fost deschis dosar penal pentru tenativă de omor.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Femeie amendată pentru că a plantat flori în grădina blocului

Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o femeie pentru că a plantat flori...
Sari la conținut