fbpx
luni, martie 4, 2024
spot_img

UAP cere demiterea directorului ADI Termo Prahova, Horia Tiseanu

spot_img

Citește Și

- Reclamă -
Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Prahova, structură care reprezintă interesele a aproape 60.000 de oameni, solicită demisia sau demiterea directorului ADI Termo Prahova, Horia Tiseanu, pentru management defectuos, considerându-l principalul responsabil pentru oprirea alimentării cu apă caldă din Ploieşti.

Înlăturarea lui Horia Tiseanu din funcţia de director al asociaţiei de dezvoltare intercomunitară se numără printre revendicările anunţate de UAP Prahova cu prilejul protestului care se va desfăşura joi în Ploieşti. Conducerea UAP consideră că acesta a gestionat deficitar atât licitaţia pentru un nou operator de termie, cât şi contractul, ajungându-se acum la oprirea alimentării cu apă caldă în Ploieşti.

Ploieştenii ies joi în stradă, după oprirea apei calde. Protestul va fi în faţa Consiliului Judeţean

- Reclamă -

Preşedintele UAP Prahova, Eugen Cristescu, a propus inclusiv desfiinţarea ADI Termo Prahova, propunând ca tot sistemul să fie gestionat de autorităţile ploieştene în contextul în care asociaţia a fost creată pentru a reprezenta Primăria şi Consiliul Judeţean Prahova, cei doi coproprietari ai sistemului centralizat de termoficare.

„Este un protest în care pur şi simplu ne cerem drepturile. Va fi o listă de revendicări pe care o vom striga public şi o vom depune la Consiliul Judeţean şi Prefectură. În momentul acesta, problema fundamentală este CET-ul Brazi, care nu este în stare să livreze apă caldă şi mă tem că nici energie termică pentru sezonul rece dacă nu reuşim să rezolvăm această problemă, prin Consiliul Judeţean. Există mai multe variante, să se închirieze nişte cazane până la refacerea CAF 2, cel care asigură necesarul pentru municipiul Ploieşti, şi eventual să se transfere CET-ul Brazi de la Consiliul Judeţean la Primăria Ploieşti şi, automat, Primăria să gestioneze această lucrare, eventual să se desfiinţeze şi ADI Termo Prahova sau să se aducă o persoană competentă, nu domnul Tiseanu, care, din punctul meu de vedere, este principalul factor care a generat acest disconfort pentru cetăţenii Ploieştiului. Să fii director de atâta timp şi să nu fii în stare să gestionezi situaţia apei calde în Ploieşti cu mult timp înainte de a intra în colaps înseamnă că nu ai capacitatea de a lua decizii importante. Prin urmare, cer demisia sau demiterea domnului Tiseanu”, a transmis preşedintele UAP Prahova, într-un mesaj publicat miercuri, după primirea autorizaţiei pentru protest.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Ba, astia care coduceti judetul Prahova, un tanar, cu adevarat tanar si care sa-si atraga si responsabilitatinu ati gasit sa puneti ca director???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

Prahova: percheziții la firme care au făcut fraude cu fonduri

Polițiștii din Prahova au efectuat 30 de percheziții într-un dosar în care sunt vizate firme care au făcut fraude...
spot_img
Sari la conținut