fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Un ploieștean beat a lovit două mașini parcate, în timp ce dădea cu spatele

Citește Și

- Reclamă -

Un ploieștean de 68 de ani s-a ales cu dosar penal după ce ieri, în jurul orei 14.30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe strada Buna Vestire din oraș s-a produs un accident, iar unul dintre șoferii implicați este în stare de ebrietate.

Polițiștii au mers la locul accidentului unde au descoperit că ploieșteanul a pierdut controlul direcției de mers în timp ce efectua manevra de mers cu spatele și a lovit două mașini care erau parcate pe marginea drumului.

- Reclamă -

Bărbatul a fost testat cu etilotestul care a indicat o valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că a fost dus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.”, a anunțat Poliția Prahova într-un comunicat de presă.

În aceeași zi, la primele ore ale dimineații, un alt bărbat a fost prins conducând băut, de data aceasta pe DJ 102 L, în comuna Posești. Polițiștii au oprit pentru control un șofer de 44 de ani, din Starchiojd, dar cum mirosea a alcool a fost testat, iar valoarea indicată de etilotest a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

- Reclamă -

Și în acest caz bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, iar polițiștii au întocmit dosar penal.

Un alt bărbat din Ploiești, de 52 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a condus o motocicletă care are numerele provizorii expirate încă din luna august a anului trecut.

Polițiștii l-au oprit pentru control pe strada Vlad Țepeș din municipiu și au constatat că numerele erau expirate de aproape un an.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.”, a mai anunțat IPJ Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut