fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Un șofer băut care nu avea permis a provocat un accident rutier în Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Miercuri, în jurul orei 22.20, polițiștii de circulație au intervenit la locul producerii unui eveniment rutier petrecut în Ploiești, pe strada Brumărelelor.

Ajunși la fața locului, au constatat că nimeni nu a fost rănit, însă două autoturisme erau avariate, unul dintre acestea acroșând un altul care era parcat.

- Reclamă -

În urma verificărilor, s-a stabilit că la baza producerii evenimentului a stat faptul că bărbatul depistat la volan, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Ploiești, era sub influența alcoolului. Acesta a refuzat însă atât testarea cu etilotestul, cât și recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, s-a stabilit că acesta nici nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de refuz de recoltare de probe de sânge și conducere fără permis.

- Reclamă -

Și colegii din Gornet-Cricov au depistat un conducător auto sub influența alcoolului, etilotestul indicând o concentrație de 0,60 mg alcool pur în litrul de aer expirat.

Întrucât acesta a acceptat recoltarea de probe de sânge la spital, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Sursa: Poliția Prahova

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut