O femeie de 40 de ani și o fetiță de 6 ani au fost lovite, sâmbătă seara, pe Șoseaua Nordului din Ploiești, pe trecerea pentru pietoni din zona Interex. 

La volanul mașinii se afla un tânăr de 24 de ani. Acesta consumase droguri, conform testului DrugTest pe care i l-au făcut polițiștii după accident.

Tânărul a fost reinut pentru 24 de ore, a anunțat IPJ Prahova. Ulterior, instanța a decis măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit unor surse, acesta luase marijuana.

“Întrucât la testarea tânărului cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, și totodată, având în vedere întreg materialul probatoriu administrat, noaptea trecută, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Astăzi, 19 martie a.c., tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, a transmis IPJ Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here