primaria ploiesti buget ploieşti 2022

Primăria Ploiești anunță finalizarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție pentru patru investiții importante din Ploiești. Joi, 26 august a.c., Comisia tehnico-economice de avizare din cadrul municipalității, va analiza cele patru documentații urmând ca, ulterior, aceste obiective să fie prezentate, spre aprobare, consilierilor locali, în următoarea ședință ordinară a Consiliu Local al municipiului Ploiești.

Cele patru proiecte sunt:

-Pod peste pârâul Dâmbu, strada Muzelor – se are în vedere realizarea unui pod nou cu lungimea de 10 m și lățimea de 4 m deschis atât accesului auto cât și celui pietonal;

-Pasarelă peste pârâul Dâmbu, strada Cometului – pasarelă deschisă accesului pietonal;

-Pasarelă peste pârâul Dâmbu, strada Neajlov – pasarelă deschisă accesului pietonal;

-Reamenajare pavaj pietonal în zona cuprinsă între Casa de Cultură a Sindicatelor și centrul comercial Winmarkt – zona respectivă va fi refăcută în totalitate.

Aceste proiecte, derulate de administrația publică ploieșteană, au ca scop îmbunătățirea gradului de accesibilitate a zonei, fluidizarea traficului, traversarea pârâului în condiții de siguranță și implementarea unor măsuri de îmbunătățire a calității mediului înconjurător și de dezvoltare durabilă.

 

Sursă foto administratie.ro.

1 COMENTARIU

  1. Si refacerea podului peste Dambu de pe strada Berziu nu a incaput in suma alocata? Si cum sa faci pod peste Dambu de 4 metri latime pentru auto si pietoni? Ce va nu suna bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here