fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

VIDEO: Blue Air a suspendat toate zborurile care pleacă din țară. Mii de oameni blocați pe aeroporturi

Citește Și

- Reclamă -
Blue Air a anunțat sistarea tuturor zborurilor cu plecare din România până pe 12 septembrie, după ce conturile companiei au fost blocate de Ministerul Mediului. 

„Datorita unei situatii neprevazute constand in poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de catre Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până Luni, 12 Septembrie 2022.

Toate zborurile planificate din afara Romaniei catre orice aeroport din Romania, astazi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.

- Reclamă -
Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Român, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:

– Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;

– Creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);

– Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale.

- Reclamă -

Declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al Statului Român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air in situatia nedorita de a isi reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”, a transmis compania.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți că instituția statului care a pus poprire pe conturile companiei aeriene BlueAir este Administrația Fondului de Mediu (AFM), din subordinea Ministerului Mediului și că va debloca conturile rapid. Premierul a mai spus că 3.000 de pasageri sunt afectați de decizia Blue Air.

Pe de altă parte, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a refuzat deblocarea conturilor, așa cum îi ceruse premierul Nicolae Ciucă, și a spus că Blue Air trebuie să reia zborurile imediat.

Tanczos Barna a spus că Ministerul Mediului, prin Administrația Națională de Mediu, a poprit conturile Blue Air pentru că firma nu ar fi plătit certificatele de gaze de seră, obligatorii pentru industria aviatică.

”Conturile au fost blocate de AFM pentru că BlueAir este în procedură de executare silită, motiv pentru care s-a procedat la recuperarea creanței. Decizia de a suspenda zborurile e nejustificată. Blocarea conturilor nu justifică oprirea zborurilor. Cer Blue Air să reia zborurile imediat, să își onoreze obligațiile către clienți. Blue Air să ceară AFM eșalonarea datoriilor. Nu a achiziționat și nu a restituit certificatele de gaze de seră. Blue Air nu a respectat legea”, a spus Tanczos Barna.

- Reclamă -

Între timp, pe Aeroportul Otopeni s-a declanșat un adevărat haos după ce călătorii s-au trezit cu cursele anulate.

Pe Aeroportul Otopeni ar fi acum 1.200 de călători blocați, potrivit Antena 3.

 

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

O nouă promoție de pompieri a terminat școala de la Boldești Scăieni

Pe data de 26 aprilie a avut loc ceremonia acordării gradului militar de ”maistru militar clasa a IV-a” și...
Sari la conținut