Mihail Gorbaciov, ultimul șef al Uniunii Sovietice, a murit marți seară, la vârsta de 91 de ani, transmite Reuters, care citează agențiile rusești de presă.

The Guardian transmite că Mihail Gorbaciov se afla într-o clinică medicală din Moscova. Surse medicale citate de BBC susțin că fostul lider sovietic suferea de mult timp de o boală gravă.

Considerat un lider luminat, Gorbaciov, ajuns la conducerea URSS în 1985, într-o perioadă în care sistemul centralizat comunist se clătina puternic din cauza lipsei de eficiență pe plan economic, este inițiatorul unor reforme importante, glassnost – unele libertăți de exprimare – și perestroika – reformarea sistemului economic și politic.

În fapt, Gorbaciov a încercat umanizarea sistemului totalitarist aplicat de precedesorii săi și de mulți dintre liderii blocului comunist, printre care și Nicolae Ceaușescu.

Totodată, Gorbaciov a dorit implementarea reformelor și în țările membre ale Pactului de la Varșovia.

În România, însă, a existat o opoziție puternică din partea regimului Ceaușescu, ceea ce a dus la o relație rece, chiar tensionată între liderii celor două țări.

Ceaușescu a crezut, până în ultima clipă, că aceste reforme vor duce inevitabil la prăbușirea comunismului. Și a avut dreptate. Mai ales că, potrivit unor informații apărute ulterior, Gorbaciov dorea schimbarea dinozaurilor staliniști din Pactul de la Varșovia, cum erau Nicolae Ceaușescu sau Erich Honecker.

Fostul dictator comunist a avut mereu intenția de a construi propriul sistem, fără interferențe din partea altor țări, iar în ultimii ani la conducerea României a devenit obsedat de acest lucru.

S-a opus imediat tendințelor progresiste de la Kremlin, iar ultima întâlnire cu Gorbaciov, pe 4 decembrie 1989, chiar înaintea prăbușirii dictaturii din România, a fost tensionată.

Gorbaciov venea după summitul de la Malta, unde se întâlnise cu George Bush.

Ceaușescu era de părere că perestroika și gassnost-ul vor crea breșe în sistemul comunist, care vor fi folosite de Occident pentru destabilizarea blocului.

“Urmărindu-i contactele, se pare că repeta strategia rodată în ’68 – prietenia cu chinezii şi nord-coreenii. Prin ambasadorul Chi­nei la Bucureşti, Zhao Ziyang, li­derul CC îl informase că „nu va in­troduce niciodată formele refor­mis­te pe care URSS le aplică”. Nu agrea nici el perestroika! Imediat după ce-a revenit din ultima-i călătorie la Mos­cova, Ceauşescu l-a primit pe am­ba­sadorul nord-coreean. Iar în comunicatul oficial au declarat „combaterea fermă a oricăror acţiuni ale cercurilor imperialiste de amestec în treburile intrene ale altor popoare, de destabilizare din ţările socialiste şi din alte regiuni ale lumii”. Dar „focul de-acasă îl stingi cu vecinii, nu cu prietenii de departe”, îl sfătuise prietenul Mao cândva. Darul înţelepciunii nu i-a fost hărăzit însă isteţului Ceauşescu”, notează istoricul Lavinia Betea.

Răceala dintre Ceaușescu și Gorbaciov s-a manifestat din plin la reuniunea Tratatului de la Varșovia. Ceaușescu l-a contrazis pe Gorbaciov, susținând, pe bună dreptate, poziția României în ceea ce privește problematica invaziei din Cehoslovacia 1968, când țara noastră a refuzat să participe, iar Ceaușescu a luat o poziție fermă împotrivă, care i-a atras, pentru o lungă perioadă, simpatia liderilor lumii capitaliste.

Regimul Ceaușescu și România au post percepute ca un cap de pod pentru occidentali în blocul comunist, iar România a avut de câștigat pe plan internațional în urma acestei poziții. Asta se întâmpla în anii 60 și 70. După 1980 însă, Ceașescu s-a transformat România într-o închisoare din toate punctele de vedere, iar plata integrală a datoriei extrene a dus la înfometarea populației și privarea acesteia de energie electrică, căldură și produse esențiale care nu se mai găseau decât cu greu pe piață sau „pe sub mână”.

Revenind la discuțiile dintre Gorbaciov și Ceaușescu la reuniunea țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia, liderul de la Kremlin a fost înfuriat de atitudinea liderului român.

“Gorbaciov n-a povestit niciodată cât l-a înfuriat Ceauşescu în acea în­tâl­nire. Gorbaciov începuse prin a in­forma despre întâlnirile cu Bush şi cu Papa, a relatat fostul ministru de Externe Ion Stoian. Era evident din insistenţele asupra discuţiilor cu Papa că Gorbaciov voia să vorbească puţin despre Bush. <Totuşi a rezultat clar că s-a discutat despre situaţia celorlalte ţări socialiste>, a menţionat Stoian.
Apoi s-a trecut la tema anunţată presei – o <nouă> declaraţie asupra invaziei sovietice în Cehoslovacia, din 1968. <Suntem aici cu toţii – a zis Gorbaciov – cei care am fost implicaţi atunci, mai puţin România, care a ieşit din această chestiune. Pe loc, N. Ceauşescu l-a întrerupt pe Gorbaciov cu scuzele de rigoare spunând: Nu-i adevărat, România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă>.

Pe marginea textului lui Gorbaciov, s-a pronunţat iarăşi Ceauşescu (<la un mo­ment dat, discuţiile pe text se purtau aproape numai între Nicolae Ceau­şescu şi M. Gorbaciov>). Liderul ro­mân <i-a atras atenţia> lui Gorbaciov asupra retragerii trupelor sovie­ti­ce ce încă staţionau în Cehoslovacia. Aceasta este o chestiune bilaterală – a interzis Gorbaciov subiectul. <Da, ştiu, a spus Ceauşescu, este un accord bi­lateral încheiat după ocuparea Ce­hoslovaciei>, a citat martorul. <În această problemă cu dumneavostră nu ne putem înţelege>, a mai zis Gorbaciov”, scrie istoricul Lavinia Betea.

Fostul demnitar comunist gen. Constantin Olteanu a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe Ceauşescu la Moscova, dar nu a participat la întâlnirea cu Gorbaciov care a durat 80 de minute.

Reuniunea organizaţiei Tratatului de la Varşovia s-au încheiat cu condamnarea invaziei sovietice în Cehoslavacia din 1968. Constantin Olteanu povesteşte că Nicolae Ceauşescu nu a vrut să semneze declaraţia de condamnare.

“Ceauşescu s-a ridicat şi a spus: «Noi nu putem să semnăm această declaraţie, pentru că noi n-am intervenit în Cehoslovacia, dimpotrivă, am condamnat. E o greşeală ce s-a comis atunci». Iar Gorbaciov a fost de acord: «Bun. Nu semnaţi». Nici n-avea rost să semnăm. Nu trebuia, dacă noi n-am invadat Cehoslovacia în 1968. «Cam târziu după 21 de ani!, spune Ceauşescu. Dar totuşi e bine că se face şi acum»”, a relatat Constantin Olteanu într-un interviu acordat ediţiei posdecembriste a ziarului Scânteia, la 4 decembrie 2009.

După reuniunea de la Moscova, în drum spre ţară Ceauşescu l-a etichetat pe Gorbaciov drept un om periculos.

„Am fost conduşi la aeroport. Iar în avion când eram noi patru la masă – Ceauşescu, Dăscălescu, eu şi Stoian – Ceauşescu mi se adre­sea­ză mie: «Am spus eu că era mai bine să vină Stoian şi să nu venim toţi». Tovarăşul Stoian singur?! Dar cine-ar mai fi ridicat atunci problemele pe care le-aţi ridicat dvs? – am zis eu. Nu s-a mai dat nici un răspuns. Şi au comentat între ei, dar de faţă cu noi, Cea­u­şescu şi cu Dăscălescu, negativ, bineînţeles, despre Gorbaciov. «E om rău ăsta!» – au spus. Ceauşescu zicea că e periculos. După nişte discuţii contradictorii vă daţi seama că nu mai îndrăznea nici unul să insiste”, a mai spus Constantin Olteanu

Până la urmă, ceea ce preconiza Ceaușescu s-a întâmplat. Nedorind cu niciun chip să renunțe la putere, crezând până în ultimul moment că poporul îl susține, Ceaușescu a intrat legat la ochi în malaxorul revoltei din decembrie 1989, a dispus înăbușirea sângeroasă a acesteia și a sfârșit prin a fi executat în ziua de Crăciun, împreună cu Elena Ceaușescu, în urma unei parodii de proces.

La doi ani distanță, pe 26 decembrie 1991, Uniunea Sovietică dispărea de pe hartă, după ce, în ziua precedentă, Mihail Gorbaciov demisiona, declarând funcția sa desființată.

Dezintegrarea URSS și dizolvarea Pactului de la Varșovia au însemnat încheierea Războiului Rece.

Încercarea lui Gorbaciov de a proteja comunismul în blocul Tratatului de la Varșovia și de a proteja integritatea URSS a fost un eșec. Era oricum inevitabil. Comunismul curat, nealterat de influențe capitaliste, se dovedise falimentar. URSS era un uriaș cu picioare de lut incapabil să concureze cu Occidentul.

Pentru mulți ruși însă, căderea imperiului a fost o tragedie, iar Gorbaciov a fost învinuit de acest lucru.

Rusia a devenit un stat militarist cu accese de extremă dreapta, dar care pe fondul problemelor economice și a corupției uriașe, a pierdut paritatea cu SUA și n-a mai fost o putere mondială.

A devenit o putere regională revizionistă, o armată care deține un popor și care încearcă acum să păstreze măcar ultimele zone tampon, la granița cu NATO, percepând transformarea Europei din ultimii 30 de ani drept o amenințare.

De aici, după 30 de ani de la căderea URSS, invadarea Ucrainei.

Pentru noi, prezența lui Mihail Gorbaciov a fost de bun augur. Datorită contextului istoric creat de acesta, putem spune că România a scăpat de comunism și de URSS, navingând încet, dar sigur spre lumea liberă.