fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Cod galben în 13 județe. Meteorologii avertizează că vremea se va răci accentuat în toată țara

Citește Și

- Reclamă -

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteo potrivit căreia începând de la ora 22.00 și până marți, 8 noiembrie, la ora 20.00, va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 şi izolat 30 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul se va intensifica mai ales în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 55…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h.

- Reclamă -

Pentru 13 județe, de marți, ora 2.00, până la ora 14.00, a fost emisă chiar evrtizare cod galben de ploi. În sudul Banatului, vestul şi nordul Olteniei şi în nordul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Potrivit meteorologilor, ploile vor continua şi în următoarele zile, iar temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că în zilele de 9 şi 10 noiembrie vremea va deveni rece pentru această perioadă din an.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Dezbatere între candidații la primăria Ploiești, organizată de Ziarul Incomod

Ziarul Incomod a organizat un eveniment unic în județul Prahova, o dezbatere între candidații la primăria Ploiești.Evenimentul a avut...
Sari la conținut