În urmă cu 64 de zile, Rusia invada statul vecin Ucraina, fără declarație de război.
Invazia a produs un adevărat șoc în Europa pacifistă, prosperă, adăpostită sub umbrela militară a Americii și preocupată, de la căderea Cortinei de Fier, de bunăstare, globalizare, de implementarea agresivă a principiilor progresiste, de promovarea mișcărilor cancel-culture.
Agresiunea Federației Ruse a modificat dramatic percepția europenilor despre realitățile de pe continent, a produs o coeziune nemaîntâlnită de la terminarea Războiului Rece în rândul democrațiilor consolidate și a condus la un răspuns unitar și extrem de dur la adresa Rusiei.
Rusia continuă operațiunile militare în Ucraina, nu este dispusă să discute încetarea ostilităților și este pe cale să îndeplinească obiective majore, în ciuda pierderilor spectaculoase: ocuparea întregii regiuni Donbas, a regiunii Herson atât de importantă pentru Crimeea și stabilirea legăturii pe uscat între teritoriul federației și peninsula anexată în 2014.
Pentru o imagine completă a tragediei în desfășurare la granițele României, am discutat cu generalul de brigadă (r) ploieștean Adrian Stroea, profesor doctor și fost comandant al școlii de artilerie de la Sibiu.
În interviul amplu pe care Ziarul Incomod îl publică în două părți, veți afla dedesubturile acestei confruntări dramatice, în opinia generalului Stroea, care este cheia rezistenței neașteptate a armatei ucrainene, de ce rușii pierd generali pe bandă rulantă și ce se va întâmpla cu România, în cel mai rău scenariu, al extinderii acestui război dincolo de granițele Ucrainei.
#Ukraine: A Russian tank filmed being destroyed by the Ukrainian forces in #Kharkiv Oblast. pic.twitter.com/exJ9bV0uh8
— ?? Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) April 28, 2022
Războiul din Ucraina. Informații de background
*La data de 24 februarie, orele 5.00, Rusia declanșa invazia în Ucraina, pe patru direcții, după o intervenție televizată a președintelui Vladimir Putin, care anunța o „operațiune specială” de demilitarizare și denazificare a Ucrainei. Invazia a fost pusă în aplicare fără declarație de război, Rusia neadmițând, nici acum, că desfășoară un război adevărat cu statul vecin.
*Invazia a avut trei obiective militare principale imediate:
1: Capturarea întregii regiuni Donbas, cel puțin până la granița administrativă a regiunilor Donețk și Luhansk pornind din cele două republici separatiste proruse cu populație majoritar rusă sau vorbitoare de rusă.
2: Asigurarea legăturii pe uscat între regiunea Donbas și peninsula Crimeea anexată în 2014, aici fiind esențială cucerirea Mariupolului, cel mai mare port la Marea Azov.
3: Ocuparea regiunii Herson din nord-vestul Crimeei, vitală pentru peninsulă. Aici se află stația de apă potabilă care aprovizionează Crimeea, peninsula neavând resurse proprii de apă. În 2014, pe fondul anexării peninsulei de către forțele ruse desfășurate fără însemne, Ucraina a sistat aprovizionarea, iar apa a fost adusă cu nave cisternă. De asemenea, Crimeea depinde de stația de la Herson în ceea ce privește furnizarea energiei electrice.
*În acest moment, Rusia deține controlul în Herson, a ocupat Mariupolul cu excepția complexului siderurgic Azovstal și desfășoară operațiuni cu succes limitat în Donbas, după schimbarea bruscă a strategiei și retragerea de pe frontul din nord și nord-estul Ucrainei.
*În continuare, armata ucraineană este sprijinită puternic, cu tehnică militară de ultimă generație, de țări NATO și alte țări care au o colaborare cu alianța nord-atlantică, iar războiul, pe care rușii îl doreau a fi un fel de blitz-krieg aplicat cu succes de Germania în anii 1939-1940, a devenit un război de uzură care a determinat o reașezare a forțelor rusești.
*Teritoriul ucrainean are o importanță vitală în viziunea strategilor militari ruși. Rusia a fost mereu preocupată de păstrarea în sfera sa de influență sau cel puțin în stare de neutralitate a așa-numitelor zone tampon dintre granițele statelor NATO și pământul rusesc. În acest moment, zona de buffer cuprinde, de la sud spre nord, Moldova, Ucraina, Belarus, plus țările nordice Finlanda și Suedia. Dintre ele, Bielorusia este aliata Rusiei, celelalte sunt neutre. Odată cu agresiunea din Ucraina, Finlanda și Suedia au anunțat dezbateri privind oportunitatea integrării în NATO, ceea a însemna blocarea Rusiei la Marea Baltică, acolo unde se află enclava Kaliningrad.
***
Reporter: Domnule general, asistăm la un conflict militar în toată regula, la un război în Ucraina, pe care partea rusă îl numește operațiune militară specială. Cum vedeți, ca specialist, situația de la granițele noastre.
Adrian Stroea: Întrebarea este binevenită pentru o serie de clarificări. Mă bucur că ați folosit sintagma războiul din Ucraina, pentru că eu, personal, sunt împotriva sintagmei războiul dintre Rusia și Ucraina, pentru că acest război este mai mult decât atât.
Este un război pentru putere, dintre Vest și Est, chiar un război între viziuni de viață mai progresiste sau, dimpotrivă, mai conservatoare.
Este chiar și un război proxy sau, cum spun britanicii, un război de procură, procura având-o Ucraina, cea care beneficiază de sprjinul sponsorului sub formă de ajutor material, financiar, de instruire și așa mai departe.
Indiscutabil, potrivit reglementărilor dreptului internațional, este o agresiune militară.
Sintagma uzitată de Moscova nu are acoperire. Nu este o simplă operațiune specială militară. Este o agresiune la adresa unui stat independent.
Problema este că analiza se face strict de la acest moment al declanșării agresiunii militare și nu merge în profunzime, pentru a se analiza raportul filosofic cauză și efect.
Această incursiune este efectul. Trebuie văzute și cauzele care l-au provocat.
R: Care sunt aceste cauze?
AS: Cauzele sunt multiple. Acest război putea fi prevenit, asta vreau să spun în primul rând, cu certitudine. Dar nu a existat dorință sau îndeajunsă dorință. Lucrurile au evoluat nefavorabil în relațiile ruso-ucrainene după 1991. În 1994, ne amintim că s-a produs dezarmarea nucleară a Ucrainei. În timp, Ucraina și-a exprimat o orientare pro-europeană și transalantică neagreată de Rusia și care, în percepția moscovită, devenea un pericol la adresa securității sale naționale.
R: Este vorba despre zonele buffer (zonele tampon), la care Rusia ține atât de mult.
AS: Absolut. Mulți afirmă că Ucraina a fost creată de URSS ca un stat tampon față de Vest, iar de această dată, alți analiști spun că acest tampon se vrea a fi metamorfozat într-o poziție înaintată (a NATO – n.r.) față de Rusia.
Desigur, dreptul Ucrainei de a-și decide viitorul este inalienabil, indiscutabil. Dar, în același timp, consider că Ucraina trebuia să aibă în vedere în ce măsură realizarea acestuia se poate face într-un mod pașnic.
Era de așteptat că Rusia va reacționa. Sunt câteva lucruri care nu se spun în istorie.
De pildă, mult discutata Crimee a devenit autonomă cu 11 luni înainte de destrămarea URSS, devenind, la momentul respectiv, o republică autonomă sovietică socialistă. Cu acest statut a fost găsită Ucraina la dezmembrarea URSS.
La înființarea, în 1991 a Ucrainei și preluarea Crimeei, ea și-a menținut acest statut dobândit prin referendum, dat fiind că majoritatea populației este de etnie rusă.
Este ușor de înțeles că anumite evoluții din Ucraina nu erau pe placul rusofililor și etnicilor ruși din această țară, și, cu atât mai puțin, pe placul Moscovei.
Lucrurile s-au agravat după Revoluția Portocalie, după Maidanul din 2014, când, trebuie spus, că acea Revoluție a schimbat președintele ales democratic.
Că el avea o altă orientare, asta este altceva. Toți liderii țărilor mai mici au o orientare mai în stânga sau mai în dreapta.
Apoi, războiul putea fi prevenit dacă acordurile de la Minsk 1 și Minsk 2 ar fi fost puse în aplicare.
Indiscutabil, Rusia, după evenimentul Maidan, a ocupat Crimeea, dar fără vărsare de sânge.
Reacția Ucrainei a fost de a-și apăra teritoriul, recurgând la măsuri care au iritat. De pildă, blocarea aprovizionării cu apă care a creat probleme și a impus prezența navelor cisternă pentru o peninsulă întreagă sau punerea rușilor în situația de a construi un pod imens la Kerci, care să lege Crimeea de Rusia.
Adversitățile au fost escaladate. Probabil pentru că s-a găsit terenul prielnic, Ucraina a fost încurajată pentru a-și susține fireștile opțiuni de evoluție ulterioară, care veneau în contradicție cu interesele Rusiei, care nu vedea cu ochi buni intrarea Occidentului chiar pe teritoriul în care s-a format primul stat rus, Rusia Kieveană, locul unde s-au creștinat, pe Nipru, șamd.
Mai mult decât atât, rușii invocă astăzi faptul că trăiesc sentimentul cetății asediate. Din care cauză, au încercat să impună Ucrainei să renunțe la intențiile sale de integrare în alianța occidentală.
R: Credeți că dacă Ucraina ar fi urmărit doar aderarea la UE, nu și la NATO, ar fi stat altfel lucrurile?
AS: Da. Dar trebuie spus că Barosso (n.r. – Jose Emanuel Barroso, fost președinte al Comisiei Europene între 2004 și 2014) a fost destul de drastic cu Ucraina care, în vremea mandatului său, cocheta atât cu UE, cât și cu Rusia, spunându-i fără echivoc să aleagă o cale sau alta, ceea ce a iritat spiritele, pentru că exista o colaborare economică intensă între Ucraina și Rusia.
Este, de exemplu, de notorietate, faptul că în Ucraina se produceau motoare de avioane apreciate în federația rusă. Cu certitudine că altfel ar fi evoluat lucrurile. Dar, nu numai că Ucraina nu a încercat să detensioneze situația, dar vă duceți aminte despre decretul emis de Zelenski privind strategia de redobândire a Crimeei.
În martie 2021, o concentrare de forțe rusești similară cu cea care a produs agresiunea a mai avut loc, în cadrul exercițiilor ZAPAD.
Această acțiune s-a dorit a influența renunțarea la integrarea în NATO, după care Rusia și-a retras trupele, crezând că lecția a fost învățată.
De partea celalată, partenerii noștri din NATO au arătat prin exerciții la fel de ample și hotărâte angajamentul de apăra valorile democratice și a se opune unei eventuale agresiuni a Rusiei.
Eu am convingerea că, inclusiv după concentarea de trupe de la sfârșitul anului trecut, ar fi fost posibil să se găsească termeni acceptabili pentru ambele părți. O autonomie sporită pentru Donbas, păstrarea statutului Crimeei, cu precizarea că Ucraina nu ar fi continuat demersurile de integrare în NATO.
R: Pentru asta, trebuia modificată din nou Constituția, pentru scoaterea articolului care prevedea renunțarea la statutul de neutralitate și posibilitatea aderării la o alianță militară.
AS: Exact. Ucraina s-a opus, probabil spre meritul ei, al consecvenței în promovarea intereselor naționale, dar nu a fost benefic pentru poporul ucrainean, care este cel mai șifonat în această confruntare geo-politică. Întrucât, în 24 februarie, la ora 5.00, Federația Rusă a declanșat invadarea Ucrainei.
R: Cum a decurs invazia?
AS: Invadarea s-a făcut pe patru fronturi. Frontul de nord dinspre Belarus, cu armatele 29, 35 și 36, armate combinate – cum am spune la noi, întrunite – care au dezvoltat ofensiva înspre Kiev.
Un al doilea front, în nord-est, cu două armate care au a dezvoltat ofensiva tot către Kiev. O direcție de ofensivă dinspre est care a vizat Harkovul, recucerirea și controlul în Donbas. Și, în fine, o ofensivă cu două armate și două corpuri de armată dinspre sud cu două direcții: către Mariupol, care ar fi deschis calea de înaintare către centru, și o a doua direcție, spre Odesa, presupus a se extinde ulterior până la joncțiunea cu Transnistria.
Scopul politic declarat a fost de demilitarizare, respectiv de denazificare. Demilitarizarea viza anihilarea capacității de reacție a armatei ucrainene, iar denazificarea, anihilarea forțelor paramilitare care au ca vârf de lance batalionul Azov din Donbas.
Obiectivele militare au fost subscrise în principal către două scopuri. Lovirea infrastructurii militare de pe întreg teritoriul Ucrainei și ocuparea limitată a acesteia, ocuparea cu precădere a Donbasului și a sudului Ucrainei care să realizeze legătura cu Donbasul și, implicit, cu Federația Rusă.
Menționez că desfășurarea operațiunilor relevă că, în principal, acțiunile Federației Ruse n-au vizat populația ucraineană.
Dacă se compară numărul de pierderi de vieți omenești ale militarilor ruși, observăm că depășește net pe cel al civililor ucraineni.
Trebuie menționat că gruparea din nord, care a acționat înspre Kiev, ca și cea din nord-vest, tot spre capitală, nu și-a propus să cucerească Kievul.
Another video of the Kalibr cruise missile strike on Lviv from April 18. https://t.co/z5hPV5L1OD pic.twitter.com/pd44Tm9zS5
— Rob Lee (@RALee85) April 24, 2022
R: Dar care a fost scopul acesteia?
AS: A fost o acțiune militară de presiune, cred eu, menită a favoriza luarea deciziei de capitulare. Principalele forțe ale ucrainenilor erau mobilizate în Donbas, unde au și fost blocate.
Deci, din capul locului, Rusia nu și-a propus să ocupe Kievul. Este cunoscut faptul că lupta în localități este cea mai dificilă.
Menționez că raportul de forțe este favorabil Rusiei. Efectivele active sunt aproape de cinci ori mai mari decât cele ucrainene, care au aproximativ 200 de mii de combatanți.
În schimb, în ceea ce privește forțele de rezervă, ale Rusiei sunt de două ori mari decât cele ale Ucrainei.
Retragerea forțelor de pe frontul de nord și repoziționarea pentru utilizarea în Donbas a fost o acțiune surprinzătoare.
Fiecare campanie militară este structurată pe etape. Fiecare etapă are obiective de atins. A doua etapă este concentrată pe acțiuni militare terestre în sudul și în estul Ucrainei, urmate de acțiuni de lovire a anumitor puncte strategice și a locurilor de depozitare a materialelor primite de Ucraina.
Trebuie spus însă că, în urma primei etape, două din cele trei categorii de forțe ale Ucrainei au fost anihilate: marina militară, care n-a mai putut opera în condițiile prezenței flotei ruse din Marea Neagră, și aviația cu infrastructura sa de aeroporturi, care a fost în bună parte lovită, astfel încât Rusia deține supremația aeriană în zonă.
Astfel că se poate spune că, din anumite puncte de vedere, Rusia și-a atins anumite obiective, dar cu certitudine nu conform așteptărilor sale.
Probabil s-au așteptat ca victoria să fie la fel de facilă, să aibă de-a face cu un non-combat sau un combat de slabă intensitate precum în Crimeea.
De aici și agitația ulterioară de la Moscova, cu demiteri, scoaterea din anumite demnități a anumitor persoane.
R: Cum ați explica numărul mare de generali ruși uciși? Ucrainenii vorbesc depre 10 generali căzuți pe front, Rusia a confirmat pierderea a doar doi generali.
AS: În primul rând au fost expuși prin aducerea lor foarte aproape de linia frontului.
R: De ce s-a întâmplat asta?
AS: Probabil pentru a impulsiona, a conduce personal, a influența direct desfășurarea evenimentelor, deși locul lor nu era acolo. Nu erau generali de brigadă sau de divizii.
Erau reprezentanți ai unor eșaloane mai înalte și ar fi trebuit să fie mai în adâncime.
În al doilea rând, monitorizarea câmpului de luptă. Ucraina beneficiază de sprijin informațional din partea NATO. Să nu uităm că până și sateliții lui Elon Musk sunt poziționați și transmit în timp real, plus ceilalți sateliți. Harta digitală din punct de vedere militar a Ucrainei este extrem de exactă, la minut.
În același timp, prin războiul electronic și posibilitatea de interceptare a fost determinat locul de dispunere a comadamentelor în care se găseau generalii respectivi. Ucrainenii nu sunt singuri în această luptă.
Acest război proxy a fost negat la început, apoi democrațiile consolidate au spus că nu este un război al NATO, având limitările acelui articol 5, dar că este o implicare de sprijin al comunității internaționale.
La întâlnirea de la Rammstein, de marți, au participat reprezentanți ai 40 de state, în condițiile în care NATO are 30 de state membre.
Cam în acest fel se poate explica dispariția generalilor.
R: Cea mai spectaculoasă lovitură încasată de Rusia a fost scufundarea crucișătorului Moscova. Cât contează pierderea navei?
AS: Strict militar, este o pierdere importantă, dar nu catastrofală. În schimb, din punct de vedere al imaginii, lovitura este foarte puternică. Vorbim despre nava amiral a florei ruse la Marea Neagră.
#Ukraine: The first image of the guided missile cruiser Moskva of the Russian Navy that sank a few days ago, via @Bormanike.
Depending on the side you choose to believe, the ship was either hit by 2x R-360 „Neptun” ASMs, or suffered a catastrophic ammunition fire. You decide. pic.twitter.com/CTRNAKT9ES
— ?? Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) April 17, 2022
R: S-a vorbit despre faptul că Rusia nu a pregătit cum trebuie campania militară.
AS: E foarte posibil ca între așteptările lor să se fi găsit și fraternizarea ucrainenilor cu armata rusă. Este adevărat și că nu au avut un raport de forțe favorabil (n.r. – potrivit datelor oficiale, Rusia a pornit invazia cu aproximativ 170.000 de oameni. Nu toți sunt combatanți, o parte reprezentând personal auxiliar. SUA, spre deosebire, au folosit, în Irak, o țară mai mică decât Ucraina și cu o populație mult mai rarefiată, 300 de mii de oameni și asta numai după anihilarea cvasi-totală a capacităților militare prin lovituri aeriene).
În ofensivă, pentru a avea succes, raportul de forțe trebuie să fie de minim 3 la 1. Dar Rusia a mizat pe cu totul altceva. Nu pe lupta directă, nemijlocită, la contact, ci pe loviturile puternice ce destabilizează.
Dar, vă reamintesc că, dacă Ucraina are trei categorii de forțe armate, terestre, aeriene și navale, Rusia are mult mai multe. Pe lângă acestea, are rachete strategice, forțele aeropațiale, o cu totul altă forță.
În mod cert nu s-a așteptat la această rezistență îndârjită. N-au luat în atenție faptul că ucrainenii vor recurge la o luptă de uzură, la o luptă de gherilă specifică localităților.
De altfel, nu există un front constituit, ci, punctual, e focusat pe principalele localități de pe direcțiile de ofensivă.
Iar aceste localități sunt greu de cucerit. Vedeți ce înseamnă rezistența de la combinatul Azovstal.
S-au bazat foarte mult și pe efectul loviturilor de la distanță efectuate de pe platformele aeriene sau terestre, care vor avea un puternic efect destabilizator și vor crea o stare de spirit favorabilă (demoralizarea ucrainenilor n.r.). Nu s-a întâmplat asta.
Mai mult decât atât, forțele terestre ucrainene au beneficiat de sprijinul celor aproximativ 20 de mii de luptători mercenari, este un termen folosit acum, veniți din diferite țări, care sunt obișnuiți cu teatrele de război și sunt dispuși să-și asume riscuri mai mari. Acest fapt a descumpănit oarecum.
R: Un mercenar este un luptător mai bun decât un militar?
AS: Poate, uneori. Viața demonstrează că uneori banii motivează mai mult.
R: Se spune că soldații ruși sunt foarte demoralizați, pentru că nu se așteptau la o rezistență atât de mare și pentru că au pierderi foarte mari.
AS: Dincolo de toate, acest război este cea mai elocventă dovadă de război hibrid. Este dincolo de confruntarea clasică și are componente financiare, economice și de război informațional teribil prin care se influențează opinia publică.
Rușii își prezintă cât mai puține pierderi, ceilalți le maximizează pe ale inamicilor, pentru a insufla încredere populației și soldaților. Este o enormă manipulare de ambele părți.
Foarte mulți se duc așa, după fentă. Aduceți-vă aminte de cei 13 militari grăniceri, eroii de pe Insula Șerpilor, care erau bine mersi sau maternitatea din Mariupol spulberată. Imaginea se duce, creează o adversitate, lumea e grăbită, nu verifică.
Rușii au pierderi, asta e clar. În orice război există pierderi, în orice război apare neprevăzutul. Se știe când începe, nu se știe când se termină.
R: Mai este văzută Rusia ca fiind același actor important pe plan mondial din punct de vedere militar?
AS: Desigur că nesoluționarea rapidă a crizei ucrainene afectează imaginea militară de ansamblu a Rusiei.
Rusia are totuși o capacitate de lovire de la distanță excepțională. Rachetele balistice, rachetele de croazieră, rachetele hipersonice. Putem vorbi mai mult despre o deteriorare a imaginii privind mijloacele de luptă convenționale.
Se pare că a fost o disproporție în proiectarea forței de către ruși. Au dat o atenție sporită lovirii la distanță, peste mări, unde se află adversarul principal (n.r.- SUA) și n-au crezut că cineva din vecinătate le poate pune atâtea probleme (n.r.: Generalul Adrian Stroea vorbește despre prioritățile programelor militare rusești. Programele destinate rachetelor și inovațiilor în sisteme de lovire la distanță au avut întâietate, în timp ce modernizarea și pregătirea forțelor terestre sunt insuficiente).
R: Ce este cu această schimbare a strategiei ruse? Renunțarea totală la asediul Kievului?
AS: Este o schimbare a modului de acționa, într-unul mai de succes. Nu este un război de scurtă durată și tinde să capete o continuare nefericită.
Lucrurile nu evoluează pentru ruși suficuient de bine, iar sprijinul occidental pentru ucraineni este teribil. Ați văzut de ce tehnică au beneficiat ucrainenii, ce mijloace individuale de luptă au primit. Se pare că această confruntare se întinde mai mult decât ne-am fi așteptat, cu un deznodmânt trist pentru toată lumea.
Din nefericire, nu se pronunță cuvântul pace. Sau dezangajare. Nu s-a auzit nici la ultimul summit excepțional al NATO, nu se aude nici la Bruxelles, la UE.
Observăm, în același timp, o ineficacitate a ONU, care să tempereze, să apropie, să faciliteze un dialog sincer de o parte și de celalată. Cu efecte deosebite asupra celor implicați în luptă, dar și pentru populație.
Cuvântul pace este pus în umbră de faptul că suma totală destinată înarmărilor este de 2 mii de miliarde, dintre care o treime este investită de SUA.
Este o sumă colosală.
***
În partea a doua a interviului cu generalul Adrian Stroea, vom analiza situația Republicii Moldova, dar și ce se va întâmpla cu România în cazul în care conflictul din Ucraina se extinde.
***
Hărți
*Zona tampon pe care Rusia o consideră vitală pentru siguranța sa națională și care trebuie să rămână neutră în viziunea strategilor ruși.
Portocaliu: granița directă dintre Rusia și state membre NATO (este inclusă și enclava Kaliningrad)
Verde: statele neutre aflate între zona NATO și Federația Rusă
Roșu: Rusia și Belarus.
Albastru: State membre NATO
Graniță terestră cu Rusia au următoarele state NATO:
Norvegia (196 km), Estonia (294 km), Letonia (217 km), Lituania (227 km, cu enclava Kaliningrad), Polonia (210 km, tot cu enclava Kaliningrad)
*Harta zonelor controlate de forțele ruse (Harkovul nu a fost ocupat, însă forțele ruse se află în proximitate încă de la începutul războiului):
Generalul (r) Adrian Stroea. Carte de vizită:
Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir Breaza, promoție 1979
Absolvent al Școlii de Ofițeri Activi de Artilerie Sibiu, șef de promoție 1982
Absolvent al Academiei Militare 1990
Doctor în științe militare 2001
Profesor universitar Academia Forțelor Terestre Sibiu
Comandant al Brigăzii 8 LAROM. Sistemul LAROM (foto jos) este sistemul de artilerie cu cea mai mare putere de foc din dotarea Armatei României.
Trecut în rezervă la 21 ianuarie 2017 cu gradul de general de brigadă.
Imagini de la ceremonia de trecere în rezervă a generalului de brigadă Adrian Stroea:
