fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Polițist șpăgar, condamnat la Ploiești. A fost la un pas să scape fără pedeapsă în Dâmbovița

Citește Și

- Reclamă -

Tribunalul Dâmbovița a dispus, din lipsă de probe, achitarea unui polițist invocând o celebră expresie a scriitorului I.L.Caragiale. Instanța a argumentat decizia explicând că e nevoie de dovezi mult mai puternice pentru a proba fapte de corupție, dat fiind că în România au fost „fabricate” dosare unor persoane publice doar de dragul de „a avea și noi corupții noștri”.

Argumentele ironice ale judecătorilor dâmbovițeni în luarea deciziei privindu-l pe un polițist de la Înmatriculări Auto, acuzat de fapte de corupție, au fost anulate de Curtea de Apel Ploiești, care a decis, prin sentință definitivă, condamnarea acestuia, găsindu-l vinovat de luare de mită.

- Reclamă -

Dan Nicolae Stoica, polițist în cadrul Serviciului Înmatriculări Auto Dâmbovița, a fost trimis în judecată sub acuzațiile de luare de mită, în 2019, în urma unei anchete a procurorilor dâmbovițeni, care au infiltrat în serviciul respectiv un investigator sub acoperire. Acesta din urmă trebuia să dovedească faptul că la nivelul biroului de înmatriculări auto există o rețea bine închegată, din care făceau parte un polițist și angajați ai unui birou de copiat acte și asigurări auto, care „aranjau” dosare de înmatriculări auto în schimbul unor sume de bani.

Se întâmpla în anii 2017-2018, perioadă în care a existat un val de înmatriculări de autoturisme, iar pentru a ajunge mai repede în fața ghișeului, șoferii erau dispuși la compromisuri ca să sară peste rând. Rețeaua începea de la biroul de copiat acte, unde o angajată stabilea legătura între șofer și polițist, cu condiția ca pe lângă actele necesare, în dosar să fie plasată și o sumă de bani, de regulă, între 200 și 300 de lei.

Investigatorul sub acoperire infiltrat a reușit să înregistreze video una dintre aceste tranzacții, însă această probă nu a fost considerată suficientă de către magistrații de la Tribunalul Dâmbovița. Instanța a considerat că este cazul să fie mai circumspectă în contextul în care în România ultimilor ani s-a vorbit în spațiul public despre dosare penale „fabricate”„la adresa unor persoane din sistemul public, dar și construirea unei imagini publice defavorabile a funcționarilor și demnitarilor din România, în sensul atribuirii unor etichete de „corupție” acolo unde (credem noi) fenomenul este mai puțin extins”, se arată în motivare.

- Reclamă -

Sub această presiune „asupra constatării unor fapte de corupție de tipul (adaptat unei celebre expresii a lui I.L.Caragiale) <<să avem și noi corupții noștri>>, este necesară menținerea unui standard ridicat de probare a unor astfel de fapte” și a dispus achitarea polițistului, arătând că probele adunate de investigatorul autorizat nu sunt concludente, pentru că nu surprind exact momentul în care polițistul pune mâna pe bani.

Decizia Tribunalului Dâmbovița, anulată la Ploiești

Susţinerile Tribunalului Dâmbovița nu pot fi primite, sunt nefondate şi sunt contrazise de probele care s-au administrat în cauză, a fost concluzia judecătorilor ierarhic superiori care au decis condamnarea la închisoare  cu suspendare (doi ani și opt luni) a polițistului și trimiterea acestuia la muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 120 de zile. În plus, Curtea de Apel Ploiești i-a interzis agentului să mai ocupe funcția pentru o perioadă de trei ani.

Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

- Reclamă -

În aceeași cauză au fost condamnate și alte trei persoane, printre care și angajata biroului de copiat acte care a recunoscut sistemul de șpăgi din care făcea parte alături de polițist.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut