fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Un preot a murit într-un incendiu. Focul a fost pus intenționat

Citește Și

- Reclamă -
Un preot şi-a pierdut viaţa, în judeţul Constanţa, în urma unui incendiu produs, în noaptea de luni spre marţi, în locuinţa sa. Potrivit ISU Dobrogea, incendiul ar fi fost provocat intenționat.

Casa preotului a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de luni spre marți, în localitatea Petroşani.

“Incendiul se manifesta generalizat, la o casă de aproximativ 200 de metri pătraţi. Din păcate, în interiorul casei a fost găsită o persoana de sex masculin, decedată, carbonizată. Intervenţia s-a încheiat în jurul orei 04:35, cauza probabilă a incendiului fiind acţiunea intenţionată”, potrivit ISU Dobrogea.

- Reclamă -

Arhiepiscopia Tomisului a transmis că doreşte ca autorităţile să lămurească modul cum s-a produs incendiul.

“Ne rugăm pentru sufletul părintelui adormit în acest tragic accident. Ne este foarte greu să credem că incendiul ar fi fost produs intenţionat. Din datele noastre nu avea motive să facă aşa ceva. Sperăm ca autorităţile să ne lămurească în scurt timp cine ar fi putut provoca incendiul”, au declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Foto cu caracter ilustrativ

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Ce dobitoci ăştia’ de la Arhiepiscopie , se pune problema incendieri intenționate ( omor calificat / prin cruzimi ) , iar ei o dau ,, în accidente ” şi mai grav ,, din datele lor ” ( sutaniştii aiştia’ mai sânt şi detectivi pe deadupra ) respectiv modul de exprimare , sugerează faptul că popa s-ar fi sinucis astfel.Poate că mai degrabă nu s-a înţeles la bani (combinații ; taxa de jmecher – protecție) cu Marele Bărbos de Tomis şi organizația a trimis racheții să-i facă ,, o vizită nocturnă ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut