fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

VIDEO. Ce spune primarul Adrian Dobre despre posibilitatea ca Măntoiu și Crăciunoiu să atace în instanță dispozițiile prin care au fost detașate

Citește Și

- Reclamă -

Primarul Adrian Dobre spune că rezultatele deciziilor de a le schimba din funcție pe Nicoleta Crăciunoiu și pe Anabell Măntoiu s-au văzut deja la ultima ședință de consiliu local când au fost aprobate mai multe hotărâri, dar și prin modul în care se desfășoară activitatea în primărie.

Reamintim că Nicoleta Crăciunoiu a fost mutată de la Direcția Economică la Direcția Relații Internaționale, iar Anabell Măntoiu, după ce nu a mai fost secretarul municipiului, a fost mutată și din funcția de șef al Serviciului Juridic, fiind în prezent la Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, în funcția de șef Serviciu Protecție Socială.

- Reclamă -

Primarul Adrian Dobre spune că problemele din primărie nu țineau neapărat de Nicoleta Crăciunoiu, ci de Juridic, de Economic, care sunt principalii piloni la construcția oricărei hotărâri de consiliu local și crede că „suntem pe drumul cel bun, dar rezultatele se vor vedea în 2-3 luni”.

Însă, atât Nicoleta Crăciunoiu, cât și Anabell Măntoiu, au dat concurs pentru funcțiile din care au fost mutate, astfel că se pune problema dacă în cazul în care vor contesta dispozițiile primarului vor avea câștig de cauză. Mai mult decât atât, potrivit angajaților primăriei Ploiești, cele două au demarat demersurile pentru a ataca în instanță deciziile edilului-șef de a le detașa.

„Fiecare are dreptul să facă ce dorește, trăim într-o țară liberă și dacă cineva se consideră prejudiciat în drepturile pe care le are, are dreptul să facă contestație. Dacă ar fi existat vreun element de nelegalitate în tot demersul pe care l-am făcut, credeți-mă că n-aș fi semnat hârtiile respective. Dacă o persoană se consideră prejudiciată din punct de vedere legal, material, spiritual, sentimental, religios, are dreptul să ia deciziile pe care le consideră că trebuie să le ia. Sunt direcții și servicii care nu mai aveau director, știți că pe o funcție care este vacantă poți avea un director pe care îl pui temporar doar șase luni de zile. Apoi poți să pui altă persoană și așa mai departe. Și atunci era nevoie, de exemplu la Direcția Relații Internaționale, în toate proiectele desfășurate, de o mână forte care să conducă direcția respectivă. Dacă consideră că le-am încălcat vreun drept pot face orice demers doresc ele”, a declarat primarul Adrian Dobre în cadrul unei conferințe de presă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut