Citesc o grămadă de bloguri zilnic. Mai ales blogurile unor ziariști consacrați care mai scapă câte o informație de culise pe propriile siteuri. Apoi sunt blogurile scrise de ploieșteni și prahoveni. Nu o să fac o listă de preferințe. Unele bloguri le-am citit o singură dată și le-am uitat. Mie personal nu-mi spuneau nimic. Altele voiau să pară o alternativă la mijloacele de informare în masă consacrate. În proporție de 80% – un eșec total!
Din păcate, orice persoană cu un IQ mai mare decât numărul de la pantofi, care a descoperit wordpress-ul sau blogspot-ul, se trezește dimineața un Cristoiu mai micuț. Și se apucă să scrie. Problema la bloguri față de siteurile ziarelor este că autointitulații ziariști pot scrie cum vor. Iar dacă bagă și niște trivialități, consacrarea este pe drum. În mintea lor, cel puțin.
Și uite așa, cititorul neavizat confundă ziariștii adevărați cu orice anonim posesor de blog care de abia a ajuns la jumătatea Abecedarului.
Da, un blogger care se crede viitorul câștigător al premiului Pulitzer pentru investigații scrie ce vrea el fără să aibă habar de reguli ale scriiturii sau deontologie. Iar diferența tocmai asta este: ziariștii (unii teoretic) trebuie să se supună unor reguli. Un ziarist poate sta ore întregi în frig sau căldură pentru un subiect. Un bloger deschide calculatorul și scrie ce-i fată mintea. Deoarece ca orice anonim care scrie cu picioarele, suferă de o cruntă nebăgare în seamă. Nu iese pe teren, nu urmărește subiecte. Scrie despre ce vede la scara blocului sau pe drum, în timp ce se duce să-și facă piața. E exact diferența între Ivan Pațaichin și cineva care vâslește într-o bărcuță gonflabilă pe Dâmbovița. O altă diferență este că greșeala involuntară a unui ziarist se vede imediat. Cea a unui bloger poate fi văzută cel mult de președintele de scară.
Rolul presei este bine definit și din fericire încă există ziariști onești care au căpătat încrederea cititorilor. Presa semnalează și rezolvă probleme. Este un rol pe care mulți ni l-am asumat. Este regretabil când o persoană care se pretinde a fi formator de opinie din spatele unui blog își permite să spună de un jurnalist că e zdreanță, curvă penală și alte asemenea epitete care demonstrează exact ceea ce am spus mai sus. Este adevărat că presa tabloidă a scăzut ștacheta, dar se pare că anumite bloguri urmează aceeași rețetă care scârbește și îndepărtează. În evul mediu era mai simplu, te duceai la specimen și îl provocai la un duel. În lumea civilizată e puțin mai complicat. Dar un monitor este o protecție de luat în seamă mai ales în cazul unor astfel de anonimi intitulați blogeri.
Închei cu un citat din cartea ”Jurnalistul universal” de David Randall: ”Fiecare cotidian ar trebui să publice zilnic o precizare. Ar trebui să sune cam așa:
Acest ziar, cu sutele de mii de cuvinte pe care le conține, a fost produs în circa 15 ore de un grup de oameni supuși greșelii, care lucrează în birouri aglomerate și încearcă să afle ce se întâmplă în lume de la persoane ce uneori ezită să le furnizeze informații, iar alteori îi obstrucționează pur și simplu.”.
Precizare: În Ploiești ca și în toată țara sunt blogeri foarte buni. Materialul de mai sus nu se vrea o generalizare a acestei categorii.
Un text de Lucian Rădulescu – redactor-șef ziarul Incomod
