Prahova a avut o săptămână neagră. Am pierdut numărul accidentelor, al morților și cu atât mai mult al răniților. Nu că ei ar conta mai puțin, dar în ultimele două zile s-a vărsat atât de mult sânge pe străzile din județ, încât mintea mi s-a oprit din a număra tragediile. Cine este de vină? Să fie autoritățile, pentru că nu montează separatoare, să fie șoferii inconștienți, care merg prea repede pentru vremea de afară, să fie Poliția care nu i-a amendat pe toți la timpul potrivit astfel încât astfel de tragedii să fie evitate?! Răspunsul este altul: de vină suntem noi toți!

Iar dovada stă în ceea ce s-a întâmplat la București zilele trecute, când polițiștii au încătușat o femeie în vârstă pentru că a refuzat să se legitimeze, iar ulterior să meargă la secție. Isterie! Țipete! România dezlănțuită! Cum și-au permis polițiștii să încătușeze o femeie în vârstă?! Legea le-a permis și bine i-au făcut! Or, legea este pentru toți, mai puțin pentru persoanele în vârstă?! Nu cred. Gândiți-vă altfel! Poate femeia care traversa regulamentar era acroșată de o mașină, iar în urma impactului se pierdeau vieți. Oameni nevinovați puteau muri, în timp ce șoferi la fel de nevinovați rămâneau toată viața cu amintirea unui suflet pe care l-au luat fără drept și fără voie de pe această lume. Și toate acestea pentru că Poliția nu i-ar fi dat o lecție la timpul potrivit femeii în cauză.

Punem presiune și cerem polițiștilor să pună în aplicare legea, dar atunci când o fac, îi arătăm cu degetul că au greșit, în loc să le aplaudăm sârguința, stăpânirea de caracter și să aruncăm piatra înspre adevăratul vinovat. Legea spune clar: polițiștii te legitimează. Refuzi acest lucru, mergi la secție. Refuzi și asta, te duc încătușat! Dar lumea vrea discriminare, doar pentru că o femeie țipa în plină stradă să fie lăsată în pace. Nimeni nu s-a întrebat de ce au ajuns oamenii legii să tragă de ea. Spiritul de turmă și-a spus cuvântul și cu toții i-au ținut femeii isonul.

De aceea toți suntem autorii morali ai tragediilor de pe străzi. Pentru că nu luăm atitudine împotriva celor care greșesc cu adevărat. Pentru că nu aplaudăm atunci când chiar se iau măsurile care se impun. Pentru că nu suntem ordonați, în sensul de a accepta că dacă vrem normalitate, dacă vrem evitarea catastrofelor, trebuie respectate măsurile de prevenire: de la mic, la mare, de la tânăr la bătrân, de la femeie la bărbat. Discriminarea o facem noi, atunci când ne așteptăm la tratamente preferențiale pentru diverse categorii sociale. Dar moartea nu o face. Niciodată. Iar dovada stă în cei șapte care au murit în ultimele două zile pe drumurile din Prahova.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here