fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Copil de doi ani bătut de propria mamă! Proba video nu prezintă interes pentru prețioșii funcționari ai Direcției Pentru Protecția Copilului Prahova

Citește Și

- Reclamă -
Vă rog să citiți articolul din link și mai ales să vizionați filmul de la final!

Copil de doi ani, bătut crunt de propria mamă! Reprezentanții Protecției Copilului Prahova refuză să vadă filmările cu maltratarea copilului – Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!

Imaginați-vă acum următoarea scenătatăl copilului maltratat aleargă pe la instituțiile statului cu laptopul în geantă, cu filmările respective și nimeni nu vrea să se uite.

După apariția articolului, toată lumea pare cuprinsă de febra anchetei rapide: Direcția pentru Protecția Copilului, Poliția Prahova, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

- Reclamă -

Din cele relatate de rude și apropiați ai tatălui copilului, la Direcția pentru Protecția Copilului (denumirea oficială Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Prahova- DGASPC) trag concluzia că se lucrează într-o manieră cel puțin ciudată comparativ cu o logică firească a unui caz deosebit de grav cum este acesta.

Concret, o doamnă de la DGASPC nu a vrut să se uite pe filmările respective. Doamna care acum anchetează acest caz. Din spusele martorilor nici directorul executiv al instituției, Călin Viorel, nu a vrut. Desigur, explicațiile cel puțin copilărești ale reprezentanților acestei instituții nu sunt credibile.

Nici directorul executiv adjunct, Mihaela Șindilă, cu care a vorbit o colegă de la ziar nu a vrut să vadă imaginile nici să comenteze pe marginea acestui subiect, pasând responsabilitatea la purtătorul de cuvânt al instituției. Care purtător de cuvânt a sunat-o pe colega mea și ce credeți, a cerut imaginile? Nu, a explicat faptul că este o neînțelegere și că dânsa nu știe nimic, dar înregistrările pot fi depuse.

- Reclamă -

Colac peste pupăză, cu tot respectul pentru interesul și implicarea sa în acest caz, președintele Consiliului Județean pare că pe alocuri a băut apă după experții DGASPC din moment ce și domnia sa discută teoria imaginilor obținute prin mijloace tehnice neomologate de vreun Parchet sau instanță de judecată și susține că DGASPC nu poate verifica veridicitatea filmărilor.

Pe bune, dacă nu ar fi fost adevărat aș fi crezut ori că sunt scene științifico-fantastice din vreun film cu proști ori că lumea s-a tâmpit de tot.

Reacția normală a venit de-abia după ce reporterii Incomod au discutat acest caz cu Raluca Brezeanu de la Biroul de Presă al Poliției Prahova. Polițiștii au cerut imaginile de urgență pe e-mail, nu birocratic cu proces verbal de predare-primire, nu adrese care să dureze nu știu câte zile, nu timp pierdut.

S-au anunțat rapid șefii de la IPJ Prahova și Poliția municipiului Ploiești iar o echipă de anchetatori a deschis dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Ancheta va fi coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Și DGASPC a urgentat ancheta după ce Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova a sunat și s-a interesat de caz.

- Reclamă -

Pare incredibil ce s-a întâmplat la Ploiești, reticența unor oameni în a-și face treaba pentru care sunt plătiți și lipsa de empatie pentru un copil aflat în suferință, o victimă a propriei mame.
O lipsă de empatie pe care o mai regăsim la violatori și criminali psihopați…

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut