La sfârșitul lunii aprilie 2018 mai multe bannere cu sigla Veolia, aflate în incinta stadionului Ilie Oană din Ploiești au fost vandalizate de autori necunoscuți. Poliția a demarat o anchetă iar cu această ocazie opinia publică afla că bannerele Veolia erau amplasate ilegal pe stadion.
În mod normal, societatea ar fi trebuit să fie sub contract cu Clubul Sportiv Municipal Ploiești (CSM) și să plătească pentru spațiile publicitare. Lucru care nu s-a întâmplat nici până astăzi, Primăria fiind astfel prejudiciată de sumele de bani respective.
La conducerea clubului se afla Silviu Crângașu, consilier personal al primarului Ploieștiului Adrian Dobre. O întrebare firească la care nu s-a răspuns până acum este cine și-a dat acordul ca o firmă privată să își pună reclame pe stadion, un bun care aparține orașului, construit din bani publici.
Mai mult, chiar directorul CSM recunoștea public jurnaliștilor faptul că Veolia a amplasat acele bannere ilegal. Tot Silviu Crângașu declara că președintele clubului ACS Petrolul 52 Ploiești, Cristi Vlad, a fost chemat să remedieze situația. Cum s-a remediat situația pe termen scurt? Culmea, bannerele vandalizate au fost refăcute și amplasate din nou, tot ilegal, în incinta stadionului.
Președintele CSM a declarat ulterior că va cere celor de la Veolia să semneze un contract retroactiv referitor la bannere, ceea ce a ridicat iar mari semne de întrebare în privința legalității. (LINK)
Astăzi, miercuri 18.07.2018,  un reporter Incomod a fost pe stadionul Ilie Oană. A numărat 30 de bannere Veolia.
Ni s-a confirmat din interiorul CSM că nu există un contract prin care Veolia să închirieze spații publicitare de la CSM.
Silviu Crângașu avea telefonul închis. Primarul Adrian Dobre nu a răspuns la telefon.
O să vă prezint fotografiile făcute astăzi. O să trimit din nou o solicitare la Veolia pe acest subiect deși la cea de data trecută nu au răspuns.

La scurt timp după episodul cu bannerele ilegale unul dintre agenții de pază care era de serviciu în noaptea în care au fost vandalizate bannerele Veolia s-a sinucis. (LINK)

Un alt aspect interesant a avut loc după ce am publicat un articol bazat pe un document – o încheiere de ședință a Curții de Apel Ploiești din dosarul Apa Nova, în care procurorii DNA susțineau că directorul general al Veolia România, Mădălin Mihailovici, este suspectat că a încercat să falsifice documente, o serie de acte care urmau să fie prezentate drept justificare pentru mai multe plăți efectuate de companie și care să confere un caracter de legalitate. (LINK)
Firma de PR a Veolia care ne contactase pentru a publica mai multe anunțuri ale companiei a devenit insistentă pentru a încheia de urgență un contract de publicitate pe o perioadă de 10 luni cu un buget de 2.000 euro pe lună. Urgența avea să o afle colega care se ocupa de contract: să îmi transmită mie și Departamentului de Investigații să ștergem articolul cu Mădălin Mihailovici foarte repede și a doua zi să semnăm contractul.
Ca să înțelegeți mai bine, în opinia mea asta era o șpagă pentru redacție ca să ștergem articolul respectiv și pe viitor să nu mai scriem chestiuni din acestea deranjante, o șpagă mascată frumos sub un contract de publicitate de 20.000 euro.
Refuzul ne-a adus probabil aprecierea celor implicați care au înțeles mesajul că nu suntem de vânzare dar și un proces intentat de Mădălin Jorj Mihailovici prin care cere 10.000 euro daune morale.

 

2 COMENTARII

  1. Cine este CMS? Stadionul PETROLUL a fost pentru PETROLUL, echipa de fotbal trebuie sa aibă performante nu sa fie sursa de voturi pentru politicieni.
    Pantru performantata are nevoie de sponsori si bani, nu plateasca bani la primaria si sa adune voturi. Firmele care fac bani in Ploiesti dece nu sponsorizeaza sportul, vedeti CS PETROLUL, saracie curata.

  2. Isi permite sa ameninte si sa faca ce vrea acel domn , ca doar DNA-ul sta si se uita la desene animate .Cum se poate sa ai dovezi ca el vrea sa falsifice acte si tu il lasi in libertate ? colac peste pupaza dar apoi il pune firma si director general ăeste toate companiile din Romania .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here